Iarta-ma, copilul meu, pentru ca iti iau din timpul de joaca pentru a-ti fura imbratisari si pentru a-ti aplica pupici pe par, obraji, manute sau in talpa. Imi esti atat de draga, incat nu ma pot abtine. Stiu ca ai o lume uriasa de descoperit, esti ocupata cu activitatile tale de copil fascinat de tot ce e in jur. Dar te iubesc atat de mult, te vad crescand atat de repede, incat nu pot lasa sa treaca o zi fara sa te strang in brate, sa te alint, sa-ti dau multi pupici.
Iarta-ma, copilul meu, pentru ca poate nu iti fac cea mai gustoasa mancare. Dar sa stii ca o fac cu toata dragostea pentru tine. Poate stii asta si d-aia nu o refuzi, desi tatal tau, cand il rog sa guste, abia pune pe limba ce ti-am gatit.
Iarta-ma, copilul meu, pentru ca sunt zile in care…
Iarta-ma, copilul meu, pentru ca sunt zile in care sunt extrem de obosita si nu ma joc mai mult cu tine, asa cum fac in alte zile. Poate nu mai construim mici castele pe care sa le darami, dar inventam alte jocuri, pentru mame obosite. Asta nu inseamna ca te iubesc mai putin. De fapt, e exact invers, pe zi ce trece te iubesc din ce in ce mai mult.
Iarta-ma, copilul meu, daca nu pot face totul perfect sau daca sunt unele lucruri ce imi depasesc puterile. Am vrut sa fiu mama perfecta, dar mi-am dat seama ca e imposibil pentru oricine sa fie astfel. Si e o risipa de timp. Asa ca sunt cea mai buna versiune a mea, pentru tine. Si cred ca este de ajuns pentru puiul meu.
Iarta-ma, copilul meu, pentru lucrul pentru care eu nu ma pot ierta. Nu am putut sa te alaptez prea mult, iar asta m-a durut. Stiu, tu ai crescut, ma iubesti chiar daca nu ti-am oferit laptele matern atat cat ar fi trebuit. Mi-am dorit, am incercat. Mi-a luat aproape un an ca sa mai las jos din povara asta, cand un medic mi-a spus ca nu am de ce sa ma simt vinovata, tocmai pentru ca am vrut si am incercat.
Iarta-ma, copilul meu, ca ma sperii de multe ori. Cand te simti rau, cand plangi si nu inteleg motivul. La exterior par calma, dar in mine e o furtuna. Stiu ca nu te pot tine intr-o bula, ca trebuie sa explorezi, sa inveti, sa te pregatesti pentru cand vei fi om mare, cu viata-n propriile maini, cand eu nu voi mai fi langa tine sa te tin departe de pericole, sa te iau in brate.
Dar chiar daca stiu lucrurile astea, nu inseamna ca nu-mi strang pumnii si nu ma framant in mine cand vad ca sunt momente in care nu pot face mai mult. Stiu ca e normal sa racesti, dar ma doare sufletul, ma doare carnea cand stiu ca nu esti bine. Te mai lovesti cand te joci, cand explorezi si desi stiu ca e normal si ca nu te pot tine in bula aia sau in brate in permanenta ca sa nu cazi, tot se rupe ceva in mine cand te aud plangand. Iti spun ca nu e nimic, te linistesti repede, ma linistesc si eu.
Iarta-ma, copilul meu, ca nu inteleg mereu de ce plangi, de ce nu vrei sa mananci fructul preferat in unele dimineti. Dar reusesc cumva sa te linistesc sau sa iti ofer o alta mancare hranitoare pe care sa o accepti.
Iarta-ma, copilul meu, pentru ca uneori fac lucruri care nu iti plac. Cum ar fi sa iti curat nasul, sa iti schimb scutecul cand tu esti ocupata, sa iti schimb hainele murdare de mancare pentru ca iti scoti bavetica de la gat si alte astfel de lucruri marunte care iti displac. Iti explic de ce sunt necesare, de fiecare data cand le facem. Dar ai prefera sa trecem peste ele ca sa te joci mai mult.
Iarta-ma, copilul meu, pentru toate greselile din viitor. Chiar daca nu le fac cu intentie, poate te vor supara. Poate tocmai incercand sa fiu o mama buna, dau cu stangu-n dreptu’. Sper sa nu fie nevoie de iti cer iertare prea des, dar promit ca de fiecare data cand va fi nevoie, o voi face. Stiu cat de importante sunt scuzele pentru oricine. Poate nu anuleaza greseala, dar arata cat de rau imi pare.
Sursa foto: Pexels