Ieri s-au împlinit 31 de ani de când am ajuns pe această lume. Uneori mi se pare ciudat și nu pot să nu mă întreb când au trecut atâția, că parcă ieri mergeam la grădiniță și îi arătam educatoarei că mi-a căzut un dinte, tot parcă ieri m-am așezat pentru prima dată în banca de la școală, parcă a trecut doar o bătaie de inimă de când l-am văzut pentru prima dată pe omul mare, într-o zi ploioasă dintr-o vară târzie și parcă tot a atât a trecut de când am văzut pentru prima dată chipul mic și perfect al puiului de om și instantaneu mi-au dat lacrimile și nu-mi venea să cred că ce se întâmplă e real, că am adus pe lume o viață.
Înainte îmi imaginam că la vârsta asta o să fiu acolo unde visez, că o să știu multe, că deja am aflat totul despre viață, că mi-am pus totul în ordine în orice aspect al existenței, că n-o să am prea multe griji pe lume, fiindcă n-o să mai fiu un copil sau un adolescent care parcă abia acum descoperă viața. C-o să știu mereu ce e de făcut, c-o să iau numai decizii bune… Gânduri inocente de copil.
Da, am trecut prin multe experiențe și-am învățat mult, dar încă mai am de învâțat, până în ultima mea zi petrecută aici. Descopăr viața zi de zi, în alte moduri, ceea ce mă bucură, dar mă și copleșește uneori. În multe privințe viața m-a surprins, am trăit lucruri la care nu aș fi îndrăznit măcar să visez, nici nu aș fi știut cum, nu m-ar fi dus vreodată imaginația atât de departe. A fost greu, ușor, frumos, bine, a și durut, am simțit că sunt în rai sau că mă afund în cel mai îngrozitor iad din care nu credeam că voi putea vreodată să ies. Adică am trăit. Adică trăiesc.
Nu mi-e teamă de anii care se adaugă vârstei mele. Din contră, mă simt recunoscătoare că sunt aici, că am șansa să trăiesc, să iubesc, să văd câte un răsărit care mă fascinează, să îmi iubesc și îmbrățișez oamenii dragi, să citesc mult, să scriu, să învăț să mă iubesc, să mă descoperă, să invăț, să cresc, să înfloresc, să simt mirosul unei cafele, să merg prin ploaie, să râd, să încerc lucruri noi, să mă vindec, să mă plimb cu puiul de om de mână, să îmi văd copilul crescând, să stau la povești cu oamenii, să fac sport, să mănânc ceva bun, să gătesc, să închid ochii și să inspir aerul rece în diminețile de iarnă, să fac fotografii, să simt în nări parfumul toamnei, să mă bucur de lumina caldă a apusurilor de toamnă, să mângăi părul catifelat al puiului de om, să îi pup fruntea când doarme, să purtăm discuții interesante, amuzante, surprinzătoare. Să fiu…
Foto: Pixabay
