M-a vazut intoarsa pe dos
ca o camasa de care te dezbraci in graba
si pe care apoi o arunci pe jos.
Mi-a vazut ochii plansi,
mi-a sters lacrimi de pe obraji,
mi-a vazut ochii razand
si buzele ridicate de zambete.
M-a tinut in brate
cand simteam ca ma desprind
de mine, de lume,
iar daca m-ar fi lasat sa cad,
singura,
durerea m-ar fi frant.
M-a tinut in brate
si cand era bine
si liniste in mine.
M-a cunoscut timida,
nici nu indrazneam sa ridic privirea
din pamant,
m-a asteptat cu rabdare
si treptat a descoperit cum sunt.
M-a cunoscut imperfecta,
cu parul ciufulit,
cu cearcane,
cu rani, cicatrici, dureri
in suflet,
care ma sfasie,
si pe care putini le cunosc.
M-a vazut cazand
si a intins mainile dupa mine,
sa ma ajute sa ma ridic,
m-a invatat ca-mi poate fi si bine.
M-a suparat,
l-am suparat,
ne-am certat,
ne-am impacat,
pentru ca nu,
nu suntem perfecti.
Dar suntem perfecti unul pentru altul,
asa imperfecti cum suntem.
M-a vazut, m-a iubit, m-a inteles
asa cum sunt eu,
si continua sa faca lucrurile astea
asa cum le fac si eu pentru el.
Noi, doi imperfecti,
oameni cu aripile frante,
ne-am gasit unul pe altul
si usor, cand nu ne vede nimeni,
ne punem la loc unul altuia
aripile.
Sursa foto: Pexels (Min An)
