D'ale mamei

Împreună, chiar dacă ne e bine, chiar dacă ne e greu

împreună

A mai trecut o zi printre noi,
uite, ni se scurge printre degete,
ne rămâne puțin prinsă în păr,
agățată de haine, de cuvinte
care ne staupe buze, nerostite.

A mai trecut o zi prin noi,
grăbită, frumoasă, grea,
perfect de imperfectă, cu râs de copil în casă,
cu tălpi mici, goale, care aleargă pe parchet,
cu o pereche de ochi inocenți, privindu-ne,
cu două brațe mici, pe amândoi cuprinzându-ne,
și-o voce dulce care spune că vrea să ne cuprindem toți trei
în acea îmbrățișare ce rămâne lipită de noi
și după ce trece ziua, grăbită,
prin noi toți.

Stingem lumina, ne punem capul pe pernă,
vorbim în șoaptă, povestim puțin,
mai râdem toți trei, copil, mamă și tată,
ne-mbrățișăm, ne spunem că ne iubim,
și-n sinea noastră ne spunem că suntem norocoși
fiindcă ne avem unii pe alții.

Și, totuși, am vrea mai mult timp,
ca să râdem, să ne mai iubim puțin,
să ne bucurăm mai mult, să zâmbim mai tare,
să spălăm vasele, să ștergem praful,
și-apoi să ne jucăm,
să ne strângem în brațe, să ne ținem de mână,
să râdem cu sufletul, să uităm
că ziua asta vreodată expiră,
că avem alarme setate,
că există soare și lună,
care ne trimit la somn, sau ne trezesc
când vrem să mai dormim măcar o oră.
Vrem timp, mult, infinit,
și-atunci când îl avem, îl lăsăm să ni se scurgă printre degete
ca firele de nisip,
ne plângem că trece, că-l vrem înapoi,
și-apoi uităm că încă trece prin noi,
și uităm că ziua expiră,
că avem șansa să vedem din nou soare și lună
agățate pe cer,
că avem șansa să fim împreună,
chiar dacă ne e bine, chiar dacă ne e greu,
că putem să facem rai din ce avem,
că timpul nu ne-așteaptă, dar ne oferă șansa
să fim… și de noi mai depinde și cum.

Sursa foto: Unsplash (Jessica Rockowitz)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *