D'ale mamei

În ochii copilului meu

în ochii copilului meu

În ochii copilului meu
văd lumea altfel decât o știu eu.
Văd oamenii buni,
văd povești în stele,
simt că dacă întind puțin mâna,
pot chiar să ajung la ele.

În ochii copilului meu
văd bucurie multă,
de a fi, de a vorbi,
de-a te juca, de a cânta,
de a dansa așa cum te ghidează inima.

În ochii copilului meu
e atâta bunătate,
atâta inocență,
atât de mult bine
încât îmi plec capul
și mă gândesc mai bine,
încât îmi spun că eu, de fapt,
poate nu știu nimic,
copilul știe mai bine.

În ochii copilului meu
văd viitorul,
văd speranța,
văd omul bun care va fi,
văd visuri care în suflet îi vor încolți,
văd visuri în care va crede,
văd cum aripile își va deschide,
ca să ajungă la ele.

În ochii copilului meu
văd copilăria,
văd copilul care-am fost
și mama care sunt.
Văd jocuri și fericire,
văd lacrimi pe care le șterg
cu degetul arătător,
cu multe cuvinte,
cu îmbrățișări,
cu iubire.

În ochii copilului meu
mă văd pe mine
și mă-ntreb de ce nu m-am văzut și eu așa
cum mă vede puiul de om,
de ce nu am aceeași încredere în mine,
de ce nu mă știu și așa
cum mă știe copilul meu,
care e parte din mine.

În ochii copilului meu
e lumină,
e poezie,
e lumea toată,
e bucurie,
e dans prin ploaie,
e mult bine,
e magie.

Sursa foto: Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *