Simteam ca ma sufoc. Si in sens propriu, si figurat. Mi-era dor de aerul racoros si parfumat al diminetilor si serilor de vara, de linistea data de modul in care curge viata la tara. Aici timpul parca are mai multa rabdare. Oamenii nu se grabesc si parca nici viata nu pare atat de nerabdatoare sa treaca.
Mi se facuse dor de casa in care am lasat atat de multe amintiri, multe veri traite, simtite cu fiecare celula a corpului, prin fiecare organ de simt. De aici imi iau energia, puterea, aici imi sting dorul de mine, ma regasesc si ma redescopar. Altfel. Mai matura, da, dar gasesc si copilul care eram candva cand alergam pe ulita, seara, speriata de povestile de groaza pe care ni le spuneam pe afara, cand legam prietenii, cand mergeam la rau si ore intregi ma bucuram de apa curgatoare ce ma facea sa uit de foame, sete, timp.
De-a lungul timpului am numit mai multe locuri “acasa”
A fost casa in care am crescut, a urmat caminul, apoi casa in care am stat in chirie si apoi cea a celui care mi-a devenit sot. In fiecare loc am trait, simtit si experimentat lucruri, am fost fericita sau nu. Dar aici, acasa, prima mea casa si prima casa pe care a cunoscut-o si copilul meu, e ceva aparte, mai mult decat in oricare loc. Aici imi gasesc linistea pierduta de multe ori.
M-am simtit acasa si in brate lui, apoi alaturi de copilul meu. De ei doi. De multe ori nu conteaza unde sunt atata vreme cat ei sunt langa mine. Dar sunt si zile in care i-as lua pe amandoi si as pleca in lume, sau macar cativa kilometric pana la tara.
Si pentru ca dorul ma sufoca, la fel ca aerul irespirabil din Bucuresti, la fel ca oboseala fizica si emotionala, am venit acasa. Cu copil si barbat. Am facut repede bagajul, am luat strictul necesar, adica jumatate din toate hainele copilului (din cateva sertare pline) si o masina aproape plina cu alte lucruri necesare ei, cateva toale pentru noi si dusi am fost.
Am simtit fiecare kilometru parcurs. Abia asteptam sa ajungem. Nu numai pentru mine, cat si pentru Maria. Vreau sa se bucure si ea cat mai mult de viata la tara. Si se pare ca ii place. Toate sunetele noi pe care le aude de la pasari sau de la animale, o entuziasmeaza atat de mult si o incurajeaza sa vorbeasca pe limba ei bebeluseasca. Doarme mai bine, e mai odihnita si linistita. Schimbarea asta a aerului, a mediului, cred ca ii place si ei.
Mi-ar placea sa vina si ea aici cu acelasi drag si dor. Poate o sa-i placa si ei sa mearga desculta prin curte sau pe iarba verde, plina de roua, sa alerge prin ploaie si sa se joace de-a v-ati ascunselea. Vreau ca aici sa fie un alt acasa si pentru ea.
Sursa foto: Pixabay
Cum iti ajuti partenerul sa se simta inclus in timpul sarcinii?
