Cand eram insarcinata, ma gandeam cu groaza la aglomeratia din mijloacele de transport in comun de care aveam parte in fiecare zi cand mergeam la serviciu si ma intorceam acasa. Ma asteptam sa fiu inghesuita si lovita, lucru care, evident, s-a si intamplat.
– Lasa, iubita, nu te mai gandi la asta, am vazut ca oamenii cedeaza locul femeilor insarcinate, imi spune cel care urma sa-mi devina sot. Ii admiram increderea in oameni, insa ma asteptam sa nu fie chiar asa.
– Mai vedem noi, ii spun, pentru ca nu puteam sa am increderea pe care o avea el.
Cum e in mijloacele de transport in comun cand esti insarcinata?
Intr-o dimineata cand merg la serviciu, imi fac loc in autobuz, stau langa o bara si ma tin bine de ea. La urmatoarea statie vrea sa coboare o doamna grabita sa prinda reducerile se 10 bani la fructele sau legumele din piata. Ma impinge cu abdomenul in bara de sustinere. Eram la inceputul sarcinii si nu era motiv mare de panica atunci. I-am zis ceva vorbe de duh in gand? Desigur! Multe! I-as fi umplut traista cu ele. Ma asez pe locul ei si incerc sa ma calmez.
In alta zi, cand sarcina era mai avansata, urc in autobuz, ma asez pe scaun, desi inainte de sarcina preferam sa stau in picioare. In fata mea pe scaun era o doamna, cocheta, cu buzele bin, bine rujate. Trecuse lejer de 150 de ani. Asa parea. Dar foarte sigura pe ea, pe miscarile ei. Nimic nu-i trada varsta cu exceptia infatisarii, desigur. Da semne ca vrea sa se ridice, o las sa iasa de acolo inaintea mea, ma ridic si eu si stau in spatele ei asteptand sa coboare. Dar nu cobora. Zici ca era lipita de locul ala, nu se mai misca. Ma duc spre cealalta iesire, numai ca soferul inchidea usile. Ma impiedica de usa si doar printr-o minune mi-am tinut echilibrul si nu am plonjat pe burta. Legenda spune ca in momentul ala s-au auzit multe injuraturi in statia respectiva. Era clar, doamna se ridicase de pe scaunul din fata mea pentru a cobori la urmatoarea statie. Urmatoarea dupa urmatoarea, ca sa ma intelegeti.
In alta zi, cand sarcina era vizibila, abdomenul meu se rotunjite si crescuse atat de mult incat se vedea ca nu era plin cu mancare ci cu un bebelus, decid sa fac un experiment daca-l pot numi asa. Urc in tramvai si ma asez chiar langa o doamna. Vreo 40-50 de ani sa fi avut. Ma tin de bara de langa ea, am grija ca pantecul meu plin sa fie in raza ei vizuala, mai-mai sa-i intre in ochi. Nu avea cum sa ma rateze, eram foarte, foarte gravida. Si desi la inceput nu se uita la mine, la un moment dat m-a vazut.
Sigur ca era greu sa ma cuprinda cu privirea asa, toata, insa a vazut cat de gravida eram. Evident ca nu mi-a oferit locul, nu-l acceptam daca facea asta, nu mergeam mult cu tramvaiul ala, insa as fi inceput sa cred in minuni daca ar fi renuntat la scaunul confortabil. In schimb, dupa cateva secunde, si-a intors privirea de la mine spre geam. Nu ma vedea, nu existam, nu avea de ce sa-mi ofere locul confortabil pe care-si odihnea toata nesimtirea.
As putea numara pe degetele de la o mana oamenii care mi-au oferit locul in mijloacele de transport in comun. Si tot mi-ar mai ramane cateva degete. Am fost foarte surprinsa cand am vazut ca unele persoane chiar isi doreau sa ma ajute oferindu-mi locul lor. E ceva bizar sa vezi astfel de oameni, nici nu stii cum sa reactionezi cand te invita sa stai pe locurile lor.
Am uitat sa precizez un lucru: nu sunt soferita, de aceea am ales mijloacele de transport in comun.
Sursa foto: Pexels
Copilul vine cand vrea el, nu cand vrem noi si stie el mai bine de ce