Inspiră, mamă…
Catifeaua din parfumul pielii copilului tău
și aurul părului său,
galbenul florii întinse de o mână mică, ce a cules-o special pentru tine,
sunetul magic al vocii care te cheamă,
căldura îmbrățișării ce vă leagă,
poveștile spuse de puiul de om
și toate întrebările pe care noi am uitat să le mai adresăm.
Inspiră clipa grabită,
că-n burta ei rămân pașii grăbiți să ajungă la tine,
mânuțe ce se odihnesc noaptea pe obrazul tău,
respirația ta prinsă de ceafa copilului
cu spatele lipit de abdomenul tău.
Inspiră privirea ce te curpinde cu iubire
și te consideră cea mai bună și cea mai frumoasă mamă din lume,
inspiră noaptea din casă,
că-n mantia ei rămân prinse poveștile de seară,
băița dinainte de culcare,
râsul de copil, care pictează pereții sufletului de mamă în cea mai frumoasă culoare.
Inspiră lumina dimineții ce intră pe fereastră
și primul zâmbet de copil, îndreptat spre tine,
inspiră mirosul cafelei băute în grabă
și bucură-te de copil, de tine.
Expiră, mamă…
greul și fricile încleștate de suflet,
durerile sedimentate în coșul pieptului,
rănile copilului care cândva ai fost,
nopțile albe în care ți-au rămas pe umeri
lacrimi de copil,
neputințele ca niște țipete ale întregii ființe,
gândurile ce-ți șoptesc că nu ești o mamă bună,
ești, să știi, să nu uiți asta.
Expiră lacrimile agățate de gene,
singurătatea ce se zbate în tine în unele zile,
neiubirea simțită în a ta copilărie,
furia puiului de om, care a țipat minute bune,
să știi că nu e despre tine,
e despre ce simte el în sufletul lui de om încă nou pe lume.
Expiră sfaturile nesolicitate
și comentariile acide,
nici ele nu sunt despre tine.
Expiră ce doare,
de mușcă din tine,
ce arde, ce te macină,
ce îți frământă sufletul,
așa cum frământa bunica pâinea.
Expiră…
Și bucură-te de copilul tău, de tine!
Foto: Pexels (ROMAN ODINTSOV)
