Inainte, cand am inceput diversificarea, parea destul de simplu. Copilul manca ce-i ofereai, daca nu ii placea pur si simplu nu mai deschidea gura ca sa mai ceara inca o lingura de morcov fiert si gata. Dar, pe masura ce prichindelul creste, povestea se schimba.
Cu bebe la masa. Aventura, nu gluma
Cu cat gusta mai multe fructe si legume, cu atat incepe sa fie mai selctiv. Parca nu mai este la fel de bun dovlecelul, parca nu-i mai plac legumele deloc, parca iaurtul este preferatul lui, sau poate ca nu?
Invata sa refuze mancarea si abia asteapta momentul in care vede castronelul si lingurita. Parca numai de dragul de a refuza incep protestele inainte sa guste mancarea. O fi buna? N-o fi? Nu mai conteaza. Pot sa refuze? Pot sa dea din maini pana lovesc lingura si arunca manacarea pe mama, pe ei, pe jos, pe pereti? Atunci o fac! Pot sa faca botic de rata, in semn ca le-ai pus in fata ceva ce nu li se pare comestibil? Atunci da, o vor face. Sigur, un serevetel umed, daca il prind, imediat l-ar duce la gura, dar legumele fierte si carnea petnru care ai asteptat chiar si doua oare sa fie gata? Nooooo!
Si, dupa multa munca de convingere, cand in sfarsit gusta ce le oferi, isi dau seama ca da, e bun bun bun. Si vor sa le dai lingurita dupa lingurita. Nici nu apuci sa iei lingura de la gura lor si sa o duci iar la castronel, ca iar deschid gura. Daca intarzii cu manacarea, incep protestele. De data asta pentru ca nu esti suficient de rapid.
Si oricat de delicios e ceea ce le oferi cu dragoste si muuuulta rabdare, lasa sa mai cada si pe langa. Pe masuta, pentru ca mai apoi sa intinda totul bine bine cu manutele. Si daca tot s-au murdarit si pe maini, de ce sa nu isi aranjeze un pic parul, de ce sa nu se frece un pic la ochi sau sa isi maseze obrajii? Masca faciala si pentru par. Naturala.
Cade mancarea pe burtica? Doamne, cata fericire. Degetelele au grija sa o intinda cat se poate de bine pe acolo. Pe picioare, pe maini, pana la cot, ce putin. Uneori chiar si in scutec si pe scutec ajunge mancarea. Evident, dupa aceea urmeaza baita. O alta aventura, desigur! 😀
Ah, era sa uit de zilele in care e nevoie de cel putin doi oameni ca sa poata copilul sa manance. Unul pandeste momentul potrivit ca sa ii dea copilului sa guste, sa decida el daca vrea sau nu sa pape, in timp ce celalalt este entertainer. Trebuie sa danseze, sa cante, sa faca fel de fel de lucruri pe langa copil, pana se hotaraste sa ia macar o lingurita. Pentru ca foame ii este, ulterior va manca, dar nu inainte de un mic spectacol.
Cand unul oboseste, vine altul care sa incerce sa ii ofere mancare sau sa il distreze pe micut. Si, la final, copilul e fericit, satul, pe cand noi, cei de langa, suntem transpirati, obositi, dar la randul nostru fericiti pentru ca a mancat copilul. Sunt mai rare zilele astea, dar da, sunt reale, nu SF-uri.
La voi cum este?
Sursa foto: Pixabay
