Puteți să-mi goliți cerul de lună și de stele,
de nori pufoși și raze de soare,
puteți să-mi luați tinerețea care-mi curge prin vene
și anotimpurile toate.
Puteți să-mi luați pământul reavăn de sub tălpile goale,
să-mi lăsați lumea fără pic de culoare,
puteți să-mi luați flurii din stomac, toți,
puteți să-mi luați aripile de pe omoplați.
Puteți să-mi luați cântecul păsărilor,
puteți să-mi luați foșnetul frunzelor,
puteți să-mi luați parfumul zilelor,
puteți să-mi luați visul frumos al nopților.
Da, mi-aș strânge pumnii și aș plânge,
mi-ar fi teamă și m-ar frânge
lumea asta nouă, fără toate cele,
dar apoi m-aș uita lângă mine și aș prinde putere.
Mi-aș spune: „Doamne, cât de fraieră sunt!
Am lângă mine tot ce-mi trebuie pe acest pământ.”
Aici, lângă mine, e ce-am mai bun, mai sfânt,
e tot ce-mi trebuie, motivul pentru care sunt
cel mai norocos și mai binecuvântat om de pe pământ,
un lucru pe care cred că toate mamele îl simt.
Aici, lângă mine, e un pui de om care-mi încape în brațe,
și împreună cu al meu copil, aprind din nou soarele,
desenăm stele pe cerul meu gol, la fel și norii, florile
modelăm cu mâinile goale pământul pe care ne așezăm tălpile,
ne modelăm anotimpurile, dansăm în ploaie,
lăsăm vântul să ne mângâie obrajii când numărăm stelele,
ne pictăm lumea în culori, cu pensulă și acuarele,
râdem, ne jucăm, învățăm în noua noastră lume.
Lângă copilul meu am tot ce-mi trebuie,
lângă copilul meu sufletul îmi zâmbește.
E liniște, e bine, e mai mult decât puteam visa,
e totul, e minunea mea.
Sursa foto: Unsplash (Artur Aldyrkhanov)
