Întâmplarea a avut loc cu ceva zile în urmă. Era seară, mergeam spre casă, și ne-am oprit la magazinul din apropierea blocului pentru a cumpăra ceva. În timp ce așteptam să ne vină rândul, vede puiul de om că un copil a luat de acolo o acadea foarte mare, cam cât pumnul meu. Voia și ea, normal, și nu i-a picat bine refuzul nostru. O aude un domn plângând și-mi spune:
– Lăsați-o, doamnă, că e copil!
– A avut niște probleme de sănătate, i-am spus eu, și începusem să mă enervez.
– Aaaa, asta e altă poveste, spune el.
Nu-i mai răspund.
Nu trebuia să mă justific în fața lui și, totuși, am făcut-o. Tocmai pentru că ea e copilul și noi suntem adulții, noi suntem cei care știm mai bine ce e de făcut. Dacă ar fi după ei, ar mânca dulciuri în fiecare zi, la fiecare masă.
Noi, părinții, știm mai bine de ce spunem nu sau da, și nu cred că ar trebui să ne scriem pe frunte motivele pentru care decidem un lucru sau altul (desigur, nu includ aici cazurile în care părinții le fac rău copiilor, fizic sau altcumva).
Nu era cazul să-mi scriu pe frunte că am fost cu cea mică la urgențe cu ceva zile în urmă, că i-au pus perfuzie, că a fost nevoie ca timp de câteva zile să aibă un regim special, și că deși teoretic putea mânca din nou orice atunci când s-a întâmplat povestea asta din magazin, noi am considerat că nu e cazul să mănânce acadele, și în general nu îi oferim așa ceva, cel puțin nu încă.
Nu știu la ce se gândea omul acela când a simțit nevoia să intervină, și nici nu mă interesează. Dar mi se pare enervant faptul că simt unii oameni nevoia să intervină în unele situații în care ar trebui să știe că nu e cazul să se bage. Poate copilul are sau a avut o problemă de sănătate, poate e alergic la ceva, poate… multe, orice.
E ușor să judeci de pe margine, să faci presupuneri, să arunci vorbe, dar cred că e ușor și să îți vezi de ale tale, să te gândești că acela din fața ta e părintele, nu tu, deci el știe mai bine de ce da sau de ce nu, el își cunoaște mai bine copilul.
Sigur că mi-e clar faptul că întotdeauna cineva va simți nevoia să intervină, să își spună părerea, dar asta nu înseamnă că nu mă enervez uneori.
Da, ar fi fost o idee bună să nu luăm copilul cu noi în magazin, pentru că se putea întâmpla să ceară ceva ce nu puteam să îi luăm, dar am mai fost acolo și cu alte ocazii și totul a fost bine. În plus, noi nu văzuserăm până atunci acadelele alea imense, și cred că puiul de om nu știa ce-s alea, ci doar le voia pentru că văzuse la acel copil. Sigur că e tare bine să eviți situațiile de genul acesta dacă știi că ele pot să apară, dar nu ne așteptam să se întâmple fix atunci și, în plus, nu putem ține copilul mereu departe de magazine.
Sursa foto: Unsplash (Caleb Woods)