Cred ca uneori, locul mamei e pe margine. De cand sunt mama, acolo ma mai gasesc. Am stat pe marginea patului pana am lasat urma pe saltea. Asa stiam ca sunt aproape de patut. Întotdeauna cu fata spre copil. Chiar si in somn. Pe margine, asa incat sa ajung cat mai repede la puiul de om crosetat din iubire, din noi doi. Cand e in pat, langa noi, pe margine adorm si tot asa ma trezesc. 74 de centimetri de pui de om de peste 9 kilograme si un pat imens dar nu suficient de mare pentru rostogolirile din somn.
Locul mamei e pe margine uneori
Pe margine sta mama si cand mai creste copilul. Suficient de aproape incat sa ajunga imediat la puiul ei cand are nevoie, dar suficient de departe incat sa ii ofere spatiu pentru a-si trai viata care i s-a pus in palmele ce cresc pe masura ce limbile ceasului isi urmeaza drumul firesc si sufla zile, luni si ani din existenta noastra.
Acolo, de pe margine, mama isi vede copilul crescand si ii cere timpului sa fie mai bland, sa nu se mai grabeasca atat, sa nu mai fuga atat de repede cu momentele frumoase si gingase, cu copilaria puiului tau, cu viata ta, cand vrei sa fii cat mai mult langa copil, chiar si atunci cand la randul sau isi va tine in brate minunile mici, crosetate din ei, si cu unele trasaturi mostenite si de la tine. Totusi, mama iese din locul ala la nevoie, sau cand dorul si iubirea o imping spre copilul ei.
Ah, cat de bine e sa iti parasesti coltul si sa fii aproape de minunea pe care ai facut o chiar tu! Cand te ridici din pat, te intinzi si scapi de disconfortul creat de orele in care ai stat nemiscata ca sa aiba puiul tau spatiu sau ca sa-i fii aproape cand e in patut. Sau se trezeste copilul si poti sa il iei in sfarsit in brate pentru ca nu mai are nevoie de doi metri de pat ca sa isi rostogoleasca visele pe acolo. Are nevoie de imbratisari si pupici si de mama lui.
E necesar sa stai uneori pe margine
Deja observ ca si in timpul zilei trebuie sa mai stau pe margine. Sa o las sa descopere lumea singura. Sunt acolo, pregatita sa intervin oricand. Dar nu-mi mai sta in brate ca inainte si oricat de mult ii place sa se catere pe mine si sa stea lipita de pielea mea, uneori transmite semnalele care arata ca are nevoie de libertate. Si i-o ofer. In limita impusa de varsta si de nevoile pe care le are acum. O urmaresc cum pleaca in viteza de-a busilea, fericita, cum se ridica sprijinindu-se, cum se joaca singura sau cu mine, cu noi.
E necesar sa stai uneori pe margine, fie ea a patului sau a vietii, dar asta inseamna ca esti un pic mai departe de copilul tau, care a facut parte din tine, fizic, o perioada si de care inca te leaga un cordon invizibil facut din toata iubirea ce iti umple fiecare felie a ființei tale. Si mereu veti fi legati astfel, indiferent daca esti aproape sau departe, fizic, de minunea careia i-ai dat viata.
Sursa foto: Pixabay
