Copiii nu își doresc numai cadouri obișnuite de la Moș Crăciun, iar lista de mai jos, cu lucruri pe care cei mici vor să le primească de Crăciun, ne va dovedi lucrul acesta. Prin inocența și imaginația lor, cu siguranță vă vor aduce un zâmbet pe buze când veți citi dorințele lor de Crăciun.
Am găsit pe internet liste care conțineau dorințele mai puțin obișnuite ale celor mici, care îi cereau lui Moș Crăciun diverse lucruri.
„Fetița mea, în vârstă de șapte ani, vrea ca Moș Crăciun să o transforme în câine pentru 24 de ore, astfel încât să poată face lucruri pe care le fac câinii și pentru a înțelege animalul de companie al familiei. Nu ar trebui să mă surprindă acest lucru – când oamenii o întreabă ce vrea să devină atunci când va fi mare, ea spune că vrea să fie câine.”, povestește o mamă, potrivit buzzfeed.
„La școală, fratele meu în vârstă de șase ani a trebuit să scrie o scrisoare pentru Moș Crăciun. I-a cerut un weekend.”, povestește cineva, potrivit sursei pe care am menționat-o anterior.
Mai jos sunt câteva dorințe de-ale copiilor, găsite pe athriftymom.com.
„Copilul meu, în vârstă de trei ani, își dorește de Crăciun un alt câțeluș invizibil. Nu știu dacă se încadrează în buget.”
„Fiica mea, când avea patru ani, a cerut un munte și un curcubeu.”
„Într-un an, singurul lucru pe care fiica mea și l-a dorit de la Moș Crăciun a fost un tort. Și asta a primit.”
„Când fiica mea avea patru ani, a cerut o zână, iar la șapte ani a cerut o sirenă pe care să o punem la noi în piscină.”
„Fiica mea, în vârstă de șase ani, și-a dorit o nucă de cocos. I s-a îndeplinit dorința.”
„Fiica mea în vârstă de patru ani a cerut un șobolan!”
Am luat câteva și de pe news.onecountry.com.
„Fiul meu în vârstă de nouă ani a cerut o surioară, un Lamborghini și un iaht.”
„Fiul meu i-a cerut lui Moș Crăciun darul invizibilității.”
„Copilul meu își dorește un tren fantomă care să treacă prin pereți.”
Copiii voștri ce cadouri mai puțin obișnuite și-au dorit sau își doresc să primească de la Moș Crăciun?
Sursa foto: Unsplash (krakenimages)