Vine prânzul și copilul adoarme,
mama face repede mâncare,
face duș, mai spală vase,
întinde hainele în mașina de spălat rămase,
bea cafeaua, oricum rece,
că pe masă o uitase,
și se pune-apoi în pat, cu grjă,
fiindcă o mișcare greșită
ar trezi puiul de om,
și adio, mamă, somn.
Când pune capul pe pernă
și geană pe geană așază,
când simte că vine Moș Ene
pe la ale ei lungi gene,
aude o bormașină
clar și tare, nu în surdină,
că poate vecinul crede
că al lui tare perete
se înmoaie fix la prânz
când o mamă capul pe pernă a pus,
când copilul doarme liniștit,
și cumva, trebuie trezit.
Se oprește bormașina,
dar începe, jos, și drujba,
mai bate un cui vecinul,
parcă-ți sună telefonul,
vine acum și curierul,
se aude interfonul,
vecinii se-ntâlnesc pe scară
și vorbesc cu toții de parcă
mănâncă doar difuzoare
zi și noapte.
Câinele din vecini latră,
în parcare cineva cântă,
și-uite așa fuge și somnul,
se trezește și copilul,
Și apoi, ca prin magie,
de ce, nimeni nu mai știe,
bormașina se oprește,
drujba se odihnește,
vecinii nu mai vorbesc,
câinii din lătrat se-opresc,
nu se mai cântă-n parcare,
nu mai sună telefoane,
nu se aud interfoane,
nu mai vine alt curier,
e liniște în cartier.
Sursa foto: Unsplash (Vladislav Muslakov)
