Vine noaptea, ne pregătim de somn, stingem lumina și începe „distracția”.
Copilului îi e sete. Vrea apă sau vrea lapte. Doar o picătură, dar fără ea nu putea dormi. Sau poate bea mai multă apă, mai mult lapte, dar ceva lichid trebuie să ajungă uneori și pe hainele ei. Sau pe pat. Și așa îl mai ține pe Moș Ene un pic departe de gene.
Vrea să-mi dea pupici, că în timpul zilei poate nu a avut timp suficient. Și atunci începe să mă pupe de 9382938923019474 de ori. Mă topește și mai stăm să ne dăm pupici, să ne spunem că ne iubim.
Vrea șosete, nu vrea șosete. Dacă le are în picioare, sunt mari șanse să șteargă peretele cu ele. De ce să nu facă asta? Pare distractiv și mai trage de timp un pic.
Îi e foame, dar de fapt nu îi e foame, dar de ce să nu ceară de mâncare, dacă așa ține somnul la distanță?
Cere o anumită jucărie. Nu aia cu care a adormit în ultimele nopți. Nuuu. Aia pe care trebuie să o căutăm prin toată casa.
Vrea să se învelească, dar de fapt își dă seama că e mai bine când nu are pătura pe ea.
Vrea să citească, să facă puzzle, să deseneze, să ne jucăm cu plușurile și să facă orice altceva, numai să nu doarmă, normal.
Începe să povestească, își aduce aminte, râde de lucruri pe care numai ea le înțelege, pentru că noi, deși ne explică, nu ne dăm mereu seama ce vrea să ne spună.
I se face dor de bunica, de bunicul și poate vrea la ei.
Vrea să sară în pat, pentru că i-a mai rămas ceva energie și nu poate să o irosească încercând să adoarmă.
Nu îi place cum e îmbrăcată și Moș Ene nu vine pe la gene dacă nu porți o anumită ținută, evident.
Nu își găsește locul în pat. Ba vrea într-o parte, ba în alta.
Vrea să o țin în brațe. Nu mai vrea să o țin în brațe.
Vrea un pupic, nu mai vrea pupici.
„Unde e tata?”. „Du-te de aici, tata.”
Și, când epuizează lista cu lucruri de făcut înainte să adormi, ne spune „Noapte bună!” și adoarme.
La voi vine Moș Ene pe la gene mai repede, sau se lasă așteptat?
Sursa foto: Unsplash (Annie Spratt)
