Nu mi-am primit iarna de poveste pe care am asteptat-o mult timp. Am visat cu ochii deschisi la Craciunul in familie, in casa, in timp ce afara cadeau fulgi mari si albi. Fix ca in povesti. Am asteptat iarna asta cu nerabdare pentru ca imi doream sa facem un om de zapada pentru Maria, imi doream sa o plimbam cu sania, sa vada zapada, sa vad cum stelute mici si albe se asaza pe genele ei lungi. Voiam sa o vad surprinsa si entuziasmata. Sa ii vad reactiile dragalase cand facea cunostinta cu iarna care mie imi place tare mult. Imi doream sa ii fac poze in zapada, sa se bucure si ea alaturi de mine, de noi.
Prima ei iarna a trecut fara a o observa, fiindca avea cateva luni. Dar acum ar fi fost altfel. Imi voiam iarna pentru amandoua. Si am primit-o intr-un final, insa pentru cateva zile si fix in zilele in care a fost racita. Priveam din casa covorul alb si imi imaginam cum ne-am fi jucat in zapada, dar sanatatea copilului este mai presus de orice. Speram ca iarna care urmeaza sa fie mai darnica, sa vina de Craciun, sa fie de poveste ca sa se bucure si puiul meu de om de ea. Poate o sa ii placa si ei la fel de mult cum imi place mie.
Pana atunci, insa, va face cunostita cu celelalte anotimpuri. Acum e atenta la tot ce e in jur, exploreaza, se bucura, se mira. Si noi, alturi de ea, parca redescoperim lumea si lucrurile simple, dar atat de frumoase din jurul nostru. Atunci nu ne mai gandim la ieri sau maine, nu ne mai framantam mainile de grija pentru un lucru sau altul. Suntem acolo si atat. Imi place sa redescopar lumea, viata, prin ochii copilului meu. E tare frumoasa!
Sursa foto: Pexels (Tetyana Kovyrina)
Ți-au rămas mici brațele mele, copilaș
Doamne, cat de frumoasa era aseara fata pe care mama ei nu a vrut-o
