E haos undeva, în lume, e haos în sufletele oamenilor care trăiesc experiența războilui, dar și al celor care văd ceea ce se întâmplă în această perioadă.
Și, totuși, vedem și lumina din mijlocul haosului. Vedem oameni care ajută oameni. Fără a aștepta nimic în schimb. Fără să se cunoască, fără să vorbească aceeași limbă. Și de la ei vine lumina aceea, care ne dă încredere în umanitate, ne confirmă, în cazul în care aveam nevoie de asta, că oamenii sunt și pot fi și buni.
Vedem oameni care își apără țara, vedem un om despre care cred că până în urmă cu câteva zile nu mulți oameni știau mare lucru: președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Acum, cred că o lume întreagă vorbește despre el și despre soldații ucraineni. Nu cred că acestor oameni nu le este frică, dar frica nu le anulează curajul și nici optimismul, încrederea că vor rezista, dorința de a încerca. Și de aici vine lumina din mijlocul haosului. E lumina curajului lor, e lumina în credința că va fi bine, că trebuie să fie bine. Și îmi doresc ca așa să fie.
Aflăm că în mijlocul acestui haos vin pe lume copii. În condiții în care nimeni nu merită să vină pe lume, și cred și sper că vor avea parte și de zile senine, de o lume în care să fie pace. Lumina vine și de la sufletele acestea noi, crude, dar puternice. Ei sunt speranța din mijlocul haosului.
Să lăsăm mereu să se vadă lumina din sufletele noastre, și în vremuri tulburi, ca cele de acum, dar și pe timp de pace, când nu te costă nimic să fii bun. Să nu uităm că frica nu e lașitate, că poate exista ținându-se de mână cu curajul. Să nu uităm să fim optimiști când viața nu e mereu bună cu noi, să nu uităm să avem încredere, să nu uităm să încercăm. Să nu uităm să credem că va fi bine. Să nu uităm că venirea pe lume a unui copil este o promisiune într-o viață mai bună, într-un viitor mai bun, este o minune.
Sursa foto: Unsplash (Jackson David)