Îți pup fruntea catifelată,
îți las pupici de mamă și sub talpă,
te privesc
și zâmbesc.
M-aș pune în genunchi în fața ta,
să mă cerți, să mă ierți,
pentru tot ce n-am știut sau n-am putut,
pentru tot ce-am greșit.
Îți promit în gând
că mâine o să fac mai mult,
mai bine,
mai puțin greșit,
și-ți mai promit
că te voi iubi la fel,
dar știu că promisiunile pot fi vorbe goale,
că mai am de învățat multe,
că voi greși, probabil, iar,
ca orice om, ca orice mamă,
că nu pot fi perfectă,
nu am cum, nu știu cum,
și știu că nu te voi mai iubi ca azi,
nu am cum,
pentru că pe zi ce trece te iubesc din ce în ce mai mult.
Când cred că mai mult de atât nu există,
când simt că mi-e sufletul plin de-atâta iubire pentru tine,
o iubire care mă întregește, mă-ncălzește,
e parte din mine,
descopăr că ba da, se poate.
Uite, azi te iubesc mai mult ca ieri și mai puțin ca mâine.
Da, am mai auzit asta,
poate pare un clișeu ieftin,
dar de când te am pe tine,
știu c-o inimă poate iubi din ce în ce mai mult,
iar asta tu m-ai învățat, copila mea,
minune.
Sursa foto: Unsplash (Danila Hamsterman)