De câteva zile, puiul de om mă tot întreabă, cu o umbră de teamă în voce și în privire: „Mami, am fost/sunt cuminte?”, „Mami, ce cadou primesc dacă nu am fost cuminte?” I s-a spus că Moș Nicolae le pune în ghete nuielușe copiilor care nu au fost cuminți. Și îi era teamă că, poate, ea nu va primi daruri, ci o nuielușă.
I-am spus că nu trebuie să își facă griji. Moș Nicolae și Moș Crăciun le aduc cadouri tuturor copiilor.
Nu vreau ca în perioada asta atât de frumoasă, copilul meu să stea cu teama-n suflet că poate nu va primi daruri, oricare ar fi ele. Vreau să se bucure de magia sărbătorilor, iar Moș Nicolae și Moș Crăciun fac parte din ea.
Sigur că face și năzbâtii. Și tantrumuri. Și aude uneori DA când noi spunem NU. Și împinge limitele. Și pare să nu audă uneori când îi spun că nu e în regulă să facă un anumit lucru. E copil, greșește, învață, descoperă, se descoperă, e curioasă, nu intenționează să ne aducă și pe noi în pragul unui tantrum, dar se întâmplă să ajungem și noi acolo când și când. E om, deci trece prin diferite emoții, nu toate plăcute.
Dar e un copil bun. Își cere scuze când greșește. Uneori, când ne ridicăm de la masă, o văd că strânge farfuriile și le duce la chiuvetă fără să o rog eu să facă asta. Ajută așa cum poate la curățenia din casă, fără să fie rugată. Când i-am spus că nu are voie să mai consume alimente care conțin lapte, fiindcă e alergică, a înțeles și întreabă mereu dacă are sau nu voie să mănânce ceva ce știe că ar putea conține lapte. În general, dacă suntem în magazin și își dorește ceva, înțelege că nu putem cumpăra tot ce își dorește (în general, am spus). Salută și spune „Mulțumesc!”. Când a aflat că bunică-mea e la spital pentru niște analize de rutină, iar tataie e singur, a zis că o să avem noi grijă de el (acel „noi” o includea și pe ea). Dacă vede că un copil cade în parc, merge la el să îl ajute să se ridice. Iubește animalele și e foarte grijulie în preajma lor. Dacă mănâncă ceva în parc, le oferă și celorlalți copii (îi întrebăm pe adulții care sunt cu cei mici în parc dacă micuții au voie să mănânce acel ceva, gândindu-ne la posibilele alergii).
Are mai multă energie decât mine și tatăl ei la un loc. Nu știu dacă poate sta într-un loc mai mult de jumătate de minut (excepție făcând somnul). Poate face în câteva minute mai multe lucruri decât noi, oamenii mari, într-o zi. Aleargă și nu pare să obosească, și chiar dacă obosește, tot nu se oprește prea curând. Pe unde trece ea, ai senzația că a trecut o furtună.
Deci ce înseamnă toate lucrurile astea? Că e un copil cuminte? Că nu e?
Dar poate fi un copil doar cuminte? Nu cred că există așa ceva. Copilul e… copil. E om. Nu e perfect. Dar fiecare copil e bun. E suficient să te uiți în ochii lui și-ai să vezi asta. Și, așa cum am mai spus, fiecare copil merită să primească daruri.
Ce înseamnă, de fapt, că nu sunt cuminți? Că nu ascultă mereu ce le spunem? Că se dau cu fundul de asfalt? Că se văd în magazine, înconjurați de tot felul de jucării, și le plac atât de mult încât le vor pe toate și cum asta nu se poate, încep să plângă așa cum n-ai mai făcut-o niciodată până atunci? Că nu strâng jucăriile de pe jos sau din pat după ce se joacă? Că scriu pe pereți? Că sar în lacuri deși li s-a spus că nu au voie să facă asta? Au nevoie de răbdarea nostră (deși pare că am epuizat-o pe toată), de explicații, de limite, de negocieri, de reguli, de noi în astfel de momente. Nu cred că îi ajută cu ceva teama că nu vor primi cadouri pentru că nu au fost mereu așa cum ne-am fi așteptat sau ne-am fi dorit noi să fie.
Foto: Pexels (Josh Willink)
