De când ne încăpeau sufletele în același corp,
noi, copile, suntem mereu împreună.
Fie că ne ținem de mână,
sau ne purtăm una pe alta în inimă,
suntem mereu împreună.
Sub umbrela zilelor cu zâmbet,
sub umbra nopților cu plânset,
sub pomul care-și scutură florile,
sub cerul care-și etalează culorile,
suntem mereu împreună.
În râs colorat,
în plâns pe obraji uscat,
în tot ce-nvățăm,
în tot ce sperăm,
în tot ce visăm,
în tot ce ne jucăm,
suntem mereu împreună.
Citim povești,
pictăm stângaci,
cântăm zâmbind,
dansăm râzând,
mereu împreună.
Ne ținem în brațe,
adormi cu inima lipită de a mea,
și stând amândouă
în pântecul întunecat al nopții,
îți promit în gând, copila mea,
că vom fi mereu împreună,
când ne va fi bine,
când ne va fi furtună,
în zâmbet și-n lacrimă,
pe drumurile vieții,
în zbor spre vise,
în aripi deschise,
în cântec de noapte bună,
în dimineți agățate de ultima fărâmă de lună,
în primăveri pline de floare,
în verile cu soare și ploaie,
în toamnele pline de culoare,
în iernile cu sărbătoare,
în anii ce se vor cerne peste noi,
ce mă vor lăsa cu fire albe în păr,
ce te vor face om mare
și la rândul tău mamă, dacă vei vrea.
Mereu împreună
în viața asta
și dincolo de ea.
Sursa foto: Unsplash (Jonathan Borba)
