Are un parfum catifelat care ma invaluie si ma trezeste in fiecare dimineata. Imi rasfata simturile si ma cucereste iremediabil zi de zi.
Trebuie sa recunosc ca nu a fost dragoste la prima vedere. M-a cucerit treptat si de atunci am descoperit-o in diferite forme, cu gusturi diferite, dar la fel de placute, de catifelate precum parfumul ei. Este vorba, desigur, despre cafea.
O servesc in cana prferata, sau in unele noi, despre care stiu ca ar imbraca frumos licoarea maronie, calda si aburinda. Apoi pot cuprinde cu palma recipientul, ca sa ma incaleazsca in zilele reci.
O prefer dulce, dar nu imi displace nici gustul amarui, pe care il aleg in perioadele in care incep lupa cu cantarul.
O las sa ma rasfete, sa ma incalzeasca in interior putin cate putin. Sa ma invaluie in parfumul ei care ma fascina in fiecare dimineata inceputa devreme. Mirosul acela inconfundabil care se ridica din ibric in bucataria cufundata in semintuneric facea trezitul de dimineata mai suportabil.
Mi-a fost dor de ea in perioadele in care nu am putut sa o las sa ma rasfete, am testat-o dupa ce am pus-o in cana impreuna cu laptele caldut. S-au imbratisat si din imbratisarea aceea s-a nascut cafeaua pe care am savurat-o in mai multe zile.
Uneori o imbrac in cani mari, alteori abia are loc in ceasca. Sunt zile in care o beau calda, usor fierbinte si altele in care uit de ea si imi ajunge pe buze rece.
Momentul meu de rasfat (unul dintre ele) este acela in care imi savurez cafeaua parfumata, aburinda, din cana preferata, poate un pic ciobita sau decolorata. O las sa ma trezeasca, sa ma recucereasca cu mirosul ei inconfundabil, sa ma rasfete cu gustul de catifea maronie.
Sursa foto: Pexels (Bianca Gonçalves)
