De cate ori nu ai auzit sau nu ai spus chiar tu “N-am timp!”?. Da, asa este, nu avem timp mereu, suntem contra cronometru. Ne grabim, ne plangem ca nu ne ajunge timpul sa facem totul, orice. Si in graba asta, din dorinta de a castiga timp, pierdem.
Ce pierdem? Timp petrecut cu oamenii dragi noua. Pentru ca acesta mi se pare mie cel mai pretios. Da, sunt vase de spalat, haine de intins pe sarma, mancare de facut si cate si mai cate. N-avem timp sa ne tinem copilul in brate o secunda, n-avem timp sa ne sunam parintii ajunsi la o anumita varsta si poate, maine nu vor mai fi. Nu avem timp sa ne bucuram de un apus sau un rasarit, privindu-l si atat. Nu avem timp sa dansam cu sotul sau sotia in sufragerie pe melodia preferata. Nu avem timp sa ne oprim din graba asta spre oriunde sau niciunde.
“N-am timp”, o aud pe mama spunand si asta parca este refernul vietii ei. Ma enervam inainte. Acum doar ma intristez. Isi face timp pentru diverse treburi din gospodarie, isi planifica orice lucru, dar uita ca timpul ne e dat ca sa ne bucuram de viata, de el, nu sa muncim si atat.
“N-am timp”, ma mai aud spunand si imediat ma gandesc la mama si cred ca de la ea am luat obiceiul asta de a-mi face griji pentru ca pierd timp. Si eu am uneori senzatia ca pierd timpul plimbandu-ma seara prin parc de mana cu domnul tati, cand as fi putut sta in fata calculatorului ca sa scriu ceva. Apoi imi dau seama cat de bine imi face plimbarea aia si ma bucur ca a insistat sa iesim un pic din casa, din rutina, din ale noastre. Ma elibereaza de tensiune, de stres. Imi spala mintea de ganduri care ajung sa imi manance somnul noaptea.
Cand ma gandesc ca nu am timp sa pun la spalat, sa scriu ceva, sa ies la plimbare, sa ma bucur, sa traiesc pentru o ora sau doua, simplu si fara griji, atunci lupt cu mine ca sa imi ofer acel timp. Fiindca atunci am cea mai mare nevoie de el. Hainele pot fi spalate si maine, articolul ramane in capul meu si il pot scrie mai tarziu. Dar bucuria de a fi, pe aceea nu vreau sa o mai aman.
Si bineinteles ca nu uit de timpul petrecut cu puiul nostru care creste vazand cu ochii. Imi fac timp sa o tin in brate cat vrea, sa ii spun o poveste atunci cand are rabdare sa o asculte, sa ii mangai capul cu par fin si de culoarea mierii cand mi se asaza in brate si pune capul pe umarul meu. Imi fac timp sa o privesc crescand, invatand.
Avem timp. Poate nu pentru orice, dar pentru lucrurile si oamenii care conteaza, pentru viata care ne-a fost data ca sa gustam din ea, sa muscam cu pofta. Avem timp, iar daca nu avem, ni-l facem, ni-l obtinem renuntand la alte lucruri sau alti oameni care ne mananca timp inutil, care nu conteaza cu adevarat.
Sursa foto: Pexels (samer daboul)
