Ultimele zile au fost destul de dificile pentru toți trei și am ajuns la concluzia că dacă ne-am muta, am fi, probabil, mai liniștiți. Dar locul ăla în care ar trebui să locuim nu e deloc unul potrivit pentru noi (sau pentru oricine altcineva). Nu am avea apă caldă (nu că la bloc avem prea des), căldură (aceeași discuție), dar nici măcar apă rece. Nu am avea pat, nici măcar o saltea, nici duș. Cam nimic. Adio confort! Dar pentru puiul de om ar fi, probabil, fericirea supremă. Pentru câteva ore, desigur.
Să vă explic. De trei zile plecăm din parc cu țipete. Ale copilului. Ale mele nu se aud decât în capul meu. Sigur că ne liniștim repede și viața redevine frumoasă și minunată și specială și magică după câteva minute. Dar, purtând o discuție cu Maria într-una in zilele astea, când era supărată tare pentru că trebuia să plecăm din parc (3 ore am stat), am întrebat-o:
– Pui, vrei să ne mutăm în parc?
– Da, mi-a răspuns ea de parcă ăsta era cel mai evident lucru și nu știa de ce a mai fost necesară o astfel de întrebare.
– Vrei să dormim acolo, să stai toată ziua numai în parc?
Primesc același răspuns.
Deci, e clar oameni buni ce ar trebui să facem pentru a evita scenele puiului de om după care întorc oamenii capul pe stradă. Hmmm… Să le ofer pop-corn? Să le vând bilete? Să ne mutăm în parc?
Cu siguranță am la ce să mă gândesc în seara asta.
Sursa foto: Pixabay
