– Vii să-i punem cadourile în ghete? mă întreabă de dimineață, înainte să plece la serviciu.
– Pune-le tu, te rog, îi spun. Mi-e teamă să mă ridic din pat.
Cu o zi înainte nu m-am simțit bine, am avut o durere de cap destul de rea, m-am simțit slăbită, iar seara am adormit simțindu-mă la fel. Mi-a fost teamă să mă ridic din pat pentru că simțeam încă o durere ușoară de cap.
A pus el cadourile. Câteva ore mai târziu s-a trezit puiul de om.
– ‘Neața, ne spunem.
După ce ne îmbrățișăm și ne alintăm ca în fiecare dimineață, o întreb pe cea mică dacă mai vrea să doarmă. Îmi spune că nu, așa că o anunț că a trecut Moș Nicolae pe la noi și i-a lăsat în ghete cadouri.
– Hai, pedede (adică repede), îmi spune și se ridică din pat, încă adormită, și merge pe hol, la ghetuțele pe care le pregătise cu o seară înainte, tot cu domnul tati, pentru că eu nu eram OK.
Când am văzut cadourile din ghete ne-am bucurat amândouă. Eu aveam senzația că m-am întors în copilărie și simțeam bucuria și magia acelei zile. Puiul de om se bucura, de asemenea, și spunea că îl iubește pe Moșu’.
Cred că despre asta este sau ar trebui să fie totul în timpul sărbătorilor de iarnă: despre lucrul în echipă, despre părinții care se ajută unul pe altul, care se bucură de bucuria copilului, care se entuziasmează ca în copilărie, care simt din nou magia, care știu că momentele astea contează cu adevărat, familia. Despre copilul care simte magia, care se bucură de faptul că a primit ceva, orice, despre așteptarea plină de entuziasm cu o seară înainte, despre bucuria anticipată. Nu despre cadouri în ghete sau sub brad.
Sursa foto: Unsplash (Caroline Hernandez)