Unul dintre cele mai dificile momente atunci cand esti parinte este sa ii faci pe cei din jur sa inteleaga ca puiul acela de om este copilul tau si tu decizi cum sa il cresti, cum si cu ce sa il hranesti.
Sunt multi cei care intervin, fara a le cere sa faca asta. Si discutiile in contradictoriu apar in special cand vine vorba despre alimentatia copilului. Ce este deranjant este ca daca nu procedezi fix asa cum ti se spune din stanga si din dreapta si din fata si din spate, oamenii se supara. Fix ca niste copii. Nu inteleg refuzul lor de a accepta deciziile luate de parinti, mai ales cand acestea vin in ajutorul copilului, nu in dezavantajul lui.
E trist si frustrant cand tu, ca parinte, nu stii cum sa faci sa ii fie bine copilului si nu numai ca primesti reprosuri, jigniri, dar ti se pun si bete in roate. Rareori esti inteles si respectat, rareori deciziile tale sunt respectate, rareori cei carora le explici ca preferi sa iti cresti copilul asa cum simti tu ca este mai bine, te inteleg. Deseori se supara si incep sa spuna ca nu hranesti bine copilul, ca esti un parinte bun etc.
“Mai bine ca i-ai dat lapte praf!”, “Daca incercai suficient sa o alaptezi, reuseai!”, “Dar de ce nu ai alaptat-o?”, “Aaaaaaaaa, nu-i nimic ca nu i-ai dat lapte matern, nici eu nu i-am dat copilului meu!”. Sunt numai cateva dintre lucrurile pe care le-am auzit inca de la nasterea copilului, cand ma simteam cea mai oribila mama fiindca nu am putut sa imi alaptez puiul.
Acum, cand puiul de om a mai crescut, au inceput alte discutii, sfaturi, observatii, pareri legate de alimentatia copilului. Eu prefer sa evit sa imi indop copilul cu pufuleti, paine, dulciuri si alte alimente gustoase, dar nesanatoase. Consider ca noi, ca adulti, stim mai bine ce este bine pentru copil si putem face alegeri sanatoase. Pentru ei. Pentru sanatatea lor.
Numai ca, surpriza! Nu toti sunt de acord cu modul in care aleg sa imi hranesc copilul. Da, ii dau voie sa guste ceva dulce, dar foarte rar, o las sa manance si paine, dar la fel, rar. Sigur ca varianta mai usoara ar fi sa ii ofer mancare gustoasa, plina de calorii, dar fara a-i aduce vreun beneficiu. Ar fi mai usor sa-i pun in mana punga de pufuleti in loc sa imi framant creierul cand nu stiu ce sa ii mai dau sa manance sau cum sa ii gatesc legumele ca sa fie pe placul copilului. Dar prefer sa hranesc copilul sanatos si responsabil. Ca sa nu dezvolte o relatie nesanatoasa cu mancarea, sa nu aiba probleme de sanatate, sa nu aiba probleme cu greutatea, cu dantura.
E frustrant cand stii cat tii tu ca parinte la respectarea acestor reguli in ceea ce priveste alimentatia si cei din jur, din nu stiu ce motiv, ii ofera celui mic fix ce nu ii permiti tu sa manance in fiecare zi. La tara am tot auzit ca trebuie sa ii dau in permanenta ceva in mana de mancare, sa nu cumva sa aiba vreodata stomacul gol, sa fie in permanenta plin cu ceva. Si in general sa ii pun in mana un colt de paine. De fiecare data simt ca-mi ies flacari pe nas si vad negru in fata ochilor. Degeaba le explic ca nu e bine asa, ca stomacul copilului nu trebuie sa fie in permanenta plin. Niiiiiimeni nu intelege. Le spun ca daca isi doresc atat de mult sa ii dea copilului sa manance, macar sa ii dea un fruct, nu calorii goale. Dar nu, ca fructele nu tin de foame asa cum tine painea. Sau pufuletii. Sau cartofii prajiti.
Norocul meu si al copilului este ca sunt in permanenta langa puiul meu. Rareori sunt nevoita sa plec pe undeva. Dar si cand sunt plecata, imediat are dulcele in mana, sau coltul de paine, sau punga de pufuleti, ori cartofi prajiti.
Bunica-mea imi spune ca nu ai cum sa nu ii dai ce cere, ca ti-e draga si nu poti sa o refuzi. Dar daca ii arati mancare aia special ca sa o ceara, normal ca o cere. Si da, ti-e drag copilul, dar tocmai fiindca ti-e drag trebuie sa te gandesti la binele lui. Nu ajungi la inima copilului oferindu-i mancare nesanatoasa, ci petrecand timp cu el, iubindu-l mult si neconditionat.
Din povestile de genul asta, mama iese sifonata in ochii copilului, personajul negativ, rau, care refuza sa ii ofere zilnic, de cate ori pe zi vrea copilul, ceva nesanatos de mancare.
Ce mi se pare si mai urat este ca adultii ii mint pe parinti, le ascund faptul ca cel mic a primit ceva nesanatos de mancare. Ba chiar il invata pe puiul de om, acel suflet inocent, sa se ascunda de parinti si sa ii minta. Daca o comit, nici macar nu isi asuma si pun in spatel copilului povara de a minti si de a se ascunde de parintii care nu urmaresc altceva decat binele copilului.
In astfel de situatii de multe ori simt ca ma lupt cu morile de vant. Oricat as incerca, nu pot sa ii fac sa inteleaga pe oameni ca nu dulciurile sunt cadoul ideal pentru un copil, nu painea il hraneste, nu ii castigi iubirea oferndu-i carfotii prajiti pe care mama si tatal sau ii ofera rareori, nu zilnic.
Sursa foto: Pexels (Andrea Piacquadio)