Se vor plimba multi oameni prin viata ta, puiul meu. Unii vor ramane langa tine toata viata. Altii vor decide sa plece, fara un cuvant, fara o explicatie, fara un motiv, fara sa te anunte. Pe altii ii vei scoate tu pe usa sufletului, fiindca numai astfel iti vei gasi linistea interioara.
Da, va durea in anumite cazuri. In altele te vei simti eliberata de o povara si vei sti ca asa a fost cel mai bine. Poate unora vei decide sa le mai dai o sansa si inca una si inca una. E greu sa renunti la oamenii pe care ii consideri ca fiind ai tai, nu ca proprietate, ci apropiati de inima ta.
Sa stii, copilul meu, ca timpul va cerne toti oamenii astia care vin in viata ta. Si vor ramane fix cei care te vor imbogati sufleteste, spiritual, cultural, emotional.
Probabil iti vor iesi in cale si cei care te vor pastra langa ei numai cand si cat au nevoie de tine, dupa aceea vor pleca pe un drum diferit. Va durea, dar plecarea lor din viata ta te va elibera.
Dupa fiecare pierdere sa iti pastrezi increderea in oameni si in tine. Nu toti sunt la fel. Si iti vor iesi in cale cei buni pe rand, la momentul potrivit. Tu sa fii buna cu ei, chiar daca fiind bun uneori se poate profita de tine. Lasa-ti inima sa ramana curata si buna, sa nu o pateze niste oameni care sunt numai figuranti in viata ta, cum sunt cei din filme. Rolurile principale sunt acelea asupra carora sa te concentrezi.
Sa nu uiti, copilul meu, ca nu fiecare om pierdut e o pierdere. Si, de asemenea, sa nu uiti ca desi doare, va fi mai bine. Zi dupa zi. Ranile se vor vindeca si din toate acele experiente vei invata ceva. Si pe viitor vei sti mai bine.
Sursa foto: Pixabay