Stiati ca exista mame care nu au dreptul sa se planga? Si ce daca au cearcane, au plans in unele zile alaturi de copil, caci nu stiau ce are cel mic si cum sa il linisteasca, s-au certat cu sotii din cauza ca nu s-au pus de acord in privinta unui detaliu minor legat de copil si multe altele? Nu au voie sa se planga, le jignesc pe mamele care si-au castigat dreptul asta. Acum, sa vin cu explicatii ca sa se inteleaga ce am tot scris pana acum.
Eu fac parte din categoria mamelor care nu au dreptul sa se planga
Eu fac parte din categoria mamelor care nu au dreptul sa se planga. Pentru ca, potrivit unor mame, care sunt mame de cateva luni sau de multi, multi ani, eu m-am nascut sub o stea norocoasa. Nu ma credeti? Poate va schimbati parerea dupa randurile care urmeaza.
Maria n-a avut colici. Norocoasa ea, norocosi si noi. Ne trezeam ca bosii o data sau de doua ori pe noapte sa ii dam sa manance, sa o schimbam, plus de alte cateva ori ca sa o verificam (adica sa o verific), daca e bine invelita, daca sta bine in pat, daca ii e cald sau frig. Chestii d-astea. Dar, din fericire, nu am stat treaza mai mult de o ora legata ca sa linistesc copilul care plangea. Da, chiar am avut noroc toti trei in privinta asta.
Problema stiti care este? Ca nu sunt mama in totalitate daca nu am avut nopti albe din cauza monstrilor al caror nume ii face pe parinti sa tremure: colicile. Puteam sa ma trezesc eu si de zece ori pe nopate ca sa hranesc, schimb, verific copilul si sa raman cu ochii la el, doar ca sa-i veghez somnul ore in sir. Daca nu m-am treit din cauza monstrilor, totul e DEGEABA. N-am dreptul sa ma plang ca sunt obosita.
Am aflat ulterior ca nu numai noi am trecut prin asa ceva in perioada aceea
Mai tarziu, Maria a avut o perioada de vreo trei saptamani, cred, in care in fiecare zi avea episoade de plans si nu reuseam sa o mai linistesc orice as fi incercat. S-a intamplat de cateva ori sa plang si eu cu ea. De neputinta, de oboseala, de… orice. Seara, cand venea ta-su, nu mai avea nimic. Ziua, in schimb, era… greu. Uitandu-ma in urma, cred ca totul era din cauza disconfortului termic pentru ca era in perioada caniculei, nu dormea prea bine, era obosita. Am aflat ulterior ca nu numai noi am trecut prin asa ceva in perioada aceea. Au fost si alti parinti si copii in aceeasi situatie.
…sa-mi permita sa ma plang dupa ce plang de neputinta
Maria a fost bine (manca, a fost activa cand nu plangea, se juca, radea etc.), din fericire, analizele erau ok, deci caldura probabil a fost factorul declansator al acelor concerte pe care si eu si vecinii le auzeam in fiecare zi, de cateva ori. Povestesc eu cat de greu mi-a fost in perioada aia, eram obosita fizic, psihic. Evident ca mi-a sarit in coc (imi tin parul prins in coc ca sa nu ma traga puiul de par) o mama. Cum sa ma plang? Cum sa fiu obosita? Dar ea ce sa mai spuna ca fiica ei, care acum are aproape 19 ani, se trezea in primele luni din ora in ora? (Sau din jumatate in jumatate de ora, ori la doua ore, depinde de cine spune povestea si cui).
Nu neg ca i-a fost greu, dar au trecut aproape doua decenii de atunci. Acum ea poate lua micul dejun dimineata, nu la pranz, isi poate bea cafeaua calda, poate dormi noaptea fara sa se trezeasca macar o data, poate sa se trezeasca la ce ora vrea. Gata, a trecut de mult, mult timp, perioada aia pentru ea. Daca vreau sa ma plang, cred ca ar trebui, totusi, sa ma lase sa o fac. Sa ma ierte ca nu am fost trezita de colici, si sa-mi permita sa ma plang dupa ce plang de neputinta.
Sursa foto: Pixabay
