D'ale mamei

O mamă bună

o mamă bună

Uite, mamă, ce forme neregulate au norii
și, totuși, nu-ți poți lua ochii de la ei.

Uite trunchiurile copacilor, groase sau subțiri,
mai curbate, mai scunde sau mai înalte
și privește cum fiecare își crește frunzele verzi,
florile și fructele, parfumurile.

Ai văzut și omida care,
cu răbdare, în ritmul ei,
în liniștea ei,
devine fluture,
zbor și culoare.

Ia uite pământul cu denivelări,
cu pietre amestecate prin pielea lui
și, totuși, ce iarbă de un verde crud
iese din pântecul lui,
câte rădăcini ține cu putere,
și uite cum freamătă viața din el.

Privește cuibul rândunicii,
n-are margini perfecte,
dar susține vieți noi care își vor întinde în curând aripile
spre zări necunoscute,
sub stele, lună, soare și nori.

Privește cum picătura de ploaie
se frânge pe geamuri și pe frunze,
pe pământul cald,
pe pământul rece
și, totuși,
spală, răcorește,
stinge setea,
crește viață.

Parcă nimic nu-i fără defect, așa-i?
Vezi ceva curbat, strâmb, neregulat, amestecat,
și, totuși, imperfecțiunea face totul perfect,
te uimește,
te crește,
îți zâmbește,
îți scutură de pe umeri
povara de a fi cum nu poți fi: fără defecte.

Nu trebuie să fii perfectă ca să fii o mamă bună.
Poți să crești,
să înflorești,
să dai viață,
să evoluezi,
să trăiești,
să fii sprijin, hrană,
să fii mamă,
să-ți crești aripi și-apoi să le-ntinzi,
să îngrijești aripi de copil,
să oferi din ce știi și ce ai,
să fii în lume așa cum ești
și să fii de ajuns,
să fii perfect de imperfectă
și să fii o mamă bună.

Foto: Pexels (Josh Willink)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *