Dragi părinți,
Sunt eu, copilul vostru mic. Cel care învață cum să fie om. Cel care uneori face crize de furie. Despre ele vreau să vă spun acum câteva lucruri.
Știu că acele momente sunt dificile pentru voi. Dar să știți că și pentru mine este greu. Încă nu mă pot exprima prea bine în cuvinte, încă nu știu ce să fac cu toate aceste sentimente care mă copleșesc, încă mai am multe de învățat, așa că pentru a mă elibera de toate lucrurile astea pe care nu le înțeleg și nu știu cum să le gestionez, plâng. Și țip. Poate chiar mă tăvălesc pe stradă. Altfel nu știu cum să reacționez.
Vă rog ca în acele momente să fiți lângă mine. Poate nu o să opriți criza de furie explicându-mi lucruri. Poate argumentele logice nu funcționează. Vă rog să aveți răbdare. Vă rog să aveți grijă de mine să nu mă rănesc și să nu îi rănesc pe alții. Și vă rog ca în momentele acelea să mă iubiți. Atunci, poate mai mult ca oricând, am nevoie să mă simt iubit. Mă ajută să știu că sunteți lângă mine. Mă ajută îmbățișările, iar dacă le refuz, mă ajută să stați aproape de mine. Să știu că sunteți acolo și, cum spuneam mai sus, că aveți grijă să nu mă rănesc și să nu mă simt singur în clipele acelea.
O să treacă și criza aceea așa cum au trecut și cele dinaintea ei și cum vor trece și cele ce vor urma. Să știți că intenția mea nu este să vă supăr și nici nu fac crizele de furie pentru a vă testa vouă limitele. Ele sunt despre mine, nu au legătură cu voi, nu înseamnă că nu sunteți părinți buni. Sunt o etapă prin care trec înainte de a fi un om un pic mai mare și înainte de a învăța ce e cu acele sentimente atât de copleșitoare.
Poate mi-e greu să accept că trebuie să plecăm din parc, că nu putem cumpăra toate jucăriile din magazin, că nu pot mânca două înghețate într-o zi și multe altele. Dar vă mulțumesc că aveți grijă să îmi explicați de ce nu se poate să fac mereu ce îmi doresc, că știți că voi sunteți adulții și pentru binele meu îmi spuneți și NU. Sigur că nu îmi place acel cuvânt, dar mai târziu voi înțelege că totul a fost pentru binele meu.
Poate crizele de furie apar și din cauza oboselii, poate din cauza frustrării că nu mă pot face înțeles sau că nu reușesc să fac unele lucruri singur. Poate am și eu o zi mai proastă, cum aveți și voi, oamenii mari. Sunt destule motive pentru care plâng, țip, indiferent de locul în care ne aflăm sau de oră. Vă promit că va fi mai bine și va veni o zi în care crizele de furie vor fi istorie. Dar, până atunci, am nevoie de voi să mă ajutați să trec peste ele. Să mă iubiți, să mă înțelegeți, să nu țipați la mine, să nu vă supărați pe mine.
Cu dragoste,
Copilul vostru mic, care învață cum să fie om mare.
Sursa foto: Unsplash (Ricky Turner)
