– Poți să-ți iei două zile libere săptămâna viitoare? îl întreb pe omul mare după ce îl trezesc în timpul nopții.
– Ăăă, nu știu, îmi răspunde, mai mult adormit. De ce?
– Ca să mergem la munte, îl anunț entuziasmată.
Atunci se trezește de-a binelea și îmi împărtășește entuziasmul.
În seara aia caut cazare, bilete de tren, fac o listă mentală cu ce mai avem de cumpărat sau de făcut. De data asta știam, simțeam că o să reușim să ajungem la munte. Dacă nu se întâmplase cu planificări făcute cu multă vreme înainte, simțeam că vom reuși să ne mobilizăm în câteva zile și s-o facem de data asta.
A fost o vacanță spontană. N-am avut timp să ne facem în minte prea multe scenarii, să ne croim așteptări. Pur și simplu am făcut totul pe repede înainte, deși au apărut ceva piedici. Dar voiam la munte toți trei, voiam zăpadă, aveam nevoie de câteva zile de vacanță, așa că am continuat cu planul.
Am ales Sinaia deoarece era mai aproape de noi. În plus, am considerat că o oră și jumătate de „Nu mai am ăbdaie”, „Când ajungem?”, „Când coborâm?”, „Coborâm aici?”, „Unde e muntele?”, „Aici e muntele?”, „Dar nu mai am ăbdaie” în tren ar fi de ajuns. 😁
În ziua plecării, zi de luni, ne-am urcat în tren cu nici cinci minute înainte de plecare. Când am ajuns la cazare, omul mare și-a pierdut telefonul pe care, din fericire, l-a găsit. Pe drum am stat un pic ca pe ghimpi, crezând că am uitat să iau bluze de schimb pentru puiul de om. Știam că sunt în bagaj, dar când le-am căutat, nu le-am găsit (erau acolo, dar nu căutam unde trebuia).
Cum a fost vacanța noastră spontană la Sinaia? Frumoasă. Cu zăpadă. Cu nas roșu și obraji la fel de roșii. Cu râs mult, al puiului nostru, care s-a dat cu sania pentru prima dată. A fost ca o poveste albă, cu fulgi care cădeau fără grabă pe pământ, cu țurțuri ca cei din vremea copilăriei mele, cu soare, aer curat, oboseala aia pe care ți-o dă timpul petrecut afară, la zăpadă, după care ajungi în casă, la căldură, și simți cum te afunzi în pat și devii una cu el.
Am reușit să și citesc. Vreo 3 sau 5 pagini, dar am reușit. Plus că am pozat cartea în lumea aia de poveste, la care abia aștept să ne mai întoarcem.
Pentru două zile timpul parcă a stat pe loc ca să ne lase să ne bucurăm de ceea ce trăim. Nu ne mai grăbeam să prindem autobuz, metrou, tramvai, să facem mâncare, să plătim facturi, să terminăm proiecte. Doar eram împreună, toți trei, și ne bucuram de bucuria noastră.
A fost o gură de aer proaspăt și curat, o bucurie imposibil de descris a puiului de om, care nu a cunoscut iernile așa cum le-am cunoscut noi în copilărie.
A fost o vacanță cu multe scări de urcat, despre care credeam să îmi vor apărea multă vreme în coșmaruri. Eu am și înghețat destul de tare, deși mă îmbrăcam bine, dar mna, am și eu o vârstă, ce să mai zic.
Locul în care am fost cazați mi-a plăcut mult și cred că dacă nu ar fi fost scările, toate scările alea, mi-ar fi plăcut și mai mult.😂 Sper să ne reîntoarcem acolo, fie iarnă, fie vară. Data viitoare vom fi mai pregătiți pentru scări, începem de pe acum antrenamentele. 😁
Sus, printre copacii legănați de vânt și coperiți de zăpadă, în liniștea care ne cânta în urechi și-n inimă, am gustat dintr-o felie de viață care poate fi și altfel, care trebuie să fie și altfel măcar din când în când, fiindcă avem nevoie cu toții de o pauză, de o vacanță, de timp cu și pentru noi.
Foto: Arhiva personală