Nu sunt perfecti, dar Doamne, ce minuni pot face oamenii! La inceput sunt mici, mici, iti incap usor in brate, unde adorm linistiti. Din prima clipa ii privesti si ramai mut in prezenta lor. Cat pot fi de mici, de inocenti, de perfecti! Le veghezi somnul, te minunezi de fiecare data cand zambesc in timp ce dorm.
Ii vezi crescand sub ochii tai, langa pieptul in care bate inima plina de iubire pentru ei. Stii ca intotdeauna ii vei privi ca in prima zi, si vei fi vrajit mereu de ei. Sunt o bucata din tine, modelata de dragostea pe care le-o porti, de respectul fata de ei, de modul in care alegi sa ii cresti.
Te topesti cand ii vezi cum isi intind bratele spre tine, cum apare un zambet imens pe buzele lor micute cand esti in raza lor vizuala. Esti universul lor, esti tot ceea ce au nevoie. Tu, bratele tale, caldura imbratisarii tale, iubirea ta. Iti arata ca nu au nevoie de multe pentru a fi fericiti. Si ar trebui sa inveti de la ei uneori. Poate deseori.
Doamne, cat de minunat este sa simti ca un suflet atat de curat si de frumos te iubeste
Simti ca se rupe ceva in tine de fiecare data cand puiul plange si nu stii de ce. Ii vezi buzele, care zambesc atat de frumos, cum se arcuisc acum, in jos, pentru a plange. Te aduni, iti iei puiul in brate si, cumva, reusesti sa il linisteti. Creste inima in tine cand vezi ca poti. Te simti erou, esti leacul de care copilul avea nevoie pentru a fi din nou bine.
Si Doamne, cat de minunat este sa simti ca un suflet atat de curat si de frumos te iubeste, te vrea in preajma, ti se arunca in brate, te priveste ca pe cel mai minunat lucru din viata lui. Cand nu ii cere burtica mancare, esti chiar mai important decat biberonul plin cu lapte cald si delicios. 😀
Ai facut o minune si nici acum nu iti vine sa crezi, chiar daca a trecut o luna de la nastere, sau poate zece, ori ceva ani. Simti uneori ca nu iti mai incape in piept dragostea pe care i-o porti, asa ca se revarsa asupra lui sub forma de pupici si imbratisari si cuvinte calde pe care ar vrea orice copil sa le auda. Nici nu stim, poate, cat de mult conteaza pentru ei.
Curand, minunile cresc. Incep sa mearga de-a busilea si cat de mult le place! E ceva nou, pot sa faca inca ceva. O noua descoperire care le atrage atentia si uita de tine uneori. Dar tu esti acolo, gata oricand sa ii iei in brate daca se lovesc, pregatita sa ii feresti de obstacolele din calea lor. Poate nu te vad, iti zaresc numai umbra, dar te simt, stiu ca mama si tata sunt mereu acolo, pentru el sau ea. Si prind mai mult curaj pentru a invata si a explora.
Pot vorbi o viata intreaga despre minunea mea si tot as mai avea nevoie de cateva vieti. Pentru a o iubi, pentru a o descrie, pentru a o imbratisa si pentru a o privi. Are ochii albastri, un albastru intens care te cucereste. I-a mostenit de la mama si de la mama mamei. Are gene lungi, asa cum am visat. Pe ele le are de la tatal ei. La fel si forma ochilor, modul in care se alinta.
Parca are si de la mine ceva trasaturi. O alunita pe obraz si inca ceva ce ma face uneori sa ma vad in ea, dar nu reusesc inca sa imi dau seama ce e acel ceva. A mostenit de la mine si agitatia, deci, tati, sa te vedem mai tarziu cu doua fete nervoase in prajma! :))
E curioasa, vesela, plina de energie, amuzanta, iubita mai mult decat cuvintele ar putea spune. E mai mult decat as fi indraznit vreodata sa visez. E o minune pe care noi doi am facut-o. Asa am invatat ca oamenii pot face minuni.
Sursa foto: Pixabay
