Ziua asta
a inceput pe dos,
mi-a pus lacrimi pe obraz.
Nu stiu de ce,
probabil de la prea multe
tristeti, dureri stranse,
prea multe lacrimi neplanse,
prea multe zambete nezambite.
O zi intoarsa pe dos,
asa a fost ziua asta.
Asa a fost…
pana cand ceva minunat s-a intamplat.
E unul dintre lucrurile alea
care iti sterg imediat lacrima
si iti umplu inima
de prea multa iubire,
recunostinta pentru puiul de om
din viata ta,
pentru ca esti mama.
Manute mici
mi-au cuprins obrajii,
ochi senini, calzi, albastri
m-au privit duios
si apoi, puiul meu
mi-a dat primul pupic.
Primul pupic, zgomotos,
primit de la copilul meu.
A fost momentul in care
am uitat de orice altceva,
mi s-a umplut inima,
mi-a zambit sufletul,
mi-a inflorit un zambet pe buze
si inca e acolo
acum, cand scriu despre pupicul asta
al puiului de om
asezat pe obrazul meu
mai devreme plans,
prea putin ras
in ultima vreme.
Ma intreb,
oare stiu copiii nostri
cata bucurie ne aduc,
cata nevoie avem si noi de ei uneori?
Sursa foto: Pixabay
