D'ale mamei

Oare sunt și eu pe-acolo?

Oare sunt și eu pe-acolo

Dormi. Sunt în pat, lângă tine. Gândurile mi-au furat somnul, așa că mă las purtată pe aripile lor. Uneori călătoria asta-mi place, mă ajută, alteori mă trezesc prinsă în ea fără să-mi dau seama când a început, dar o opresc sau încerc să o fac înainte de a ajunge într-un loc care nu-mi place sau nu-mi face bine. Dar asta este altă poveste. Să revenim acum la tine. Și la mine un pic, iar.

Deschid cartea care astăzi mă cheamă în lumea ei și mă pierd în poveste. Tu dormi linișită, iar în liniștea ce ne-nconjoară se aude respirația ta, din când în când prin fereastra închisă mai râzbește un ciripit de pasăre. Vecinii, din fericire, nu se mai joacă acum cu ciocanul sau bormașina, nu mai trag pe parchet scaune.

La un moment dat te aud chicotind și te privesc. Visezi. Zâmbeși și râzi, iar eu mă trezesc zâmbind lângă tine. Uneori, când te aud râzând din miezul vreunui vis, încep și eu să râd. Și mă-ntreb ce se întâmplă acolo, în acel vis. Ce te amuză. Cum o fi să râzi când dormi. Eu una nu am văzut și nici nu am auzit oameni mari care să râdă sau să zâmbească în somn. Chiar mă-ntreb dacă mai facem asta după ce creștem.

Oare sunt și eu pe-acolo? mă gândesc. E un gând egoist? Poate. Dar m-aș bucura să știu că-ți apar în vis și eu, și d-aia zâmbești. Sau poate d-aia râzi în hohote. Mă-ntreb dacă visezi că te strâng în brațe, că îți spun că te iubesc, că îți mângâi părul, că citim, că ne gâdilăm, că ne jucăm de-a găinile, că mi-ai făcut un nou tatuaj pe mână sau ce altceva se întâmplă dincolo de pleoapele tale închise, care se mișcă de parcă ar fi la maraton.

Te-am întrebat ce-ai visat, dar nu ți-ai amintit. Ai râs în schimb și ai zâmbit și azi cu mine, deci și dacă nu apar prin visele tale ca să te fac să râzi sau să zâmbești, știu că atunci când nu dormi și eu sunt unul din motivele pentru care ești fericită, te bucuri, te distrezi și te simți bine, iar asta mă face și pe mine să zâmbesc și să râd. Ca un copil. Sau nu… ca un om mare care a fost cândva și copil.

Foto: Pexels

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *