Erai un pic mai mica ieri,
parca un pic mai… bebelus.
Iti faceai loc mai bine
in bratele mele,
parca ieri…
Parca ieri ai ras prima data
si din rasul tau a rasarit un curcubeu,
parca ieri ai spus primul “mama” si primul “tata”,
iar din cuvintele tale a rasarit soarele.
Parca ieri gangureai
si te tineam la piept,
parca ieri ma priveai
si parca imi spuneai sa astept,
sa nu-mi doresc sa vina mai repede
ziua in care vei merge, vei vorbi,
vei dansa, vei alerga spre mine,
fiindca asta va insemna ca a trecut…
bebeluseala,
ca au trecut secunde, minute, ore,
zile, saptamani si luni,
ca le-a smuls timpul din noi
si a plecat departe cu ele,
din ce in ce mai departe de noi.
Parca ieri erai cat o bobita de piper
si-mi cresteai sub piele, sub inima,
parca ieri te-am tinut stangace in brate,
pentru prima data,
iar azi nu mai esti bebe.
Azi ai mai crescut putin,
ai mai invatat ceva,
ai avut mai putina nevoie de mine,
ai fost mai independenta,
ai fost un copil un pic mai mare
decat ieri.
Si oh, ma bucur,
nici nu stii cat,
ca sub ochii astia ai mei,
caprui,
rasi si plansi,
cresti tu, minune de om,
te inalti, descoperi,
devii independenta.
E o onoare
sa te vad crescand,
dar mai si doare
din cand in cand
fiindca puiul meu devine om mare
si mi-e dor de el bebelus,
mi-e dor de gangureli
si sa imi incapi imi brate,
asa cum imi va fi dor in curand
de cum esti acum,
copil un pic mai mare,
dar inca mic,
mai mic decat vei fi maine
si poimaine.
E minunat sa te vad crescand,
sa fiu langa tine pas cu pas
dar doare cand vad timpul trecand,
ma lasa fara glas.
As vrea sa tina mai mult
zilele astea
de bebelus, de copil mic,
de copil un pic mai mare,
fiindca simt cum timpul asta grabit
ne ia prea mult, prea repede.
Sursa foto: Pixabay