Era cam tarziu, puiul de om cam agitat fiindca era ora somnului de dupa-amiaza. Nu doarme mereu la aceeasi ora, insa stiu cand e cazul sa doarma. Tocmai iesiseram din cabietul logopedului si ne-am oprit la receptie pentru a incalta si a imbraca puiul de om.
-Mergem acasa si faci nani, puiule, da? ii spun eu, vazand ca devine din ce in ce mai agitata.
Imediat, langa mine se aude:
-Parintii astia! Abia asteapta sa scape de copii, ii baga repede la somn.
Recunosc, m-am enervat pe moment. Purtam o discutie cu puiul de om si nu mi s-a parut in regula acea interventie. In plus, daca tot intervenim, nu ar fi mai dragut daca am spune ceva frumos, util, poate? De ce trebuie sa aruncam aceste rautati gratuite fara a cunoaste copiii si parintii?
Spre surprinderea mea, m-am calmat repede fiindca mi-am dat seama ca eu stiu ce fel de mama sunt. Si copilul meu stie cum sunt eu ca mama. Si chiar daca nu sunt mama perfecta, fac tot ce pot si cred ca sunt mama de care copilul meu are nevoie. Cel putin, asta imi transmite copilul meu prin gesturi si asa cum poate.
Acea persoana care a intervenit din nu stiu ce motiv, nu ne cunoaste. Nu stie ca nu imi doresc sa scap de copilul meu, ci pur si simplu are nevoie de somn, asa cum este firesc la varsta sa. Si da, am si eu nevoie de acele ore in care doarme, pentru a face ceva pentru mine. Fie ca citesc, ca vizionez un episod intr-un serial, ca dorm sau fac orice altceva. E firesc sa am nevoie si eu de timp pentru mine. Sunt om, obosesc, si nu fizic, am si eu nevoile mele pe care copilul nu le anuleaza si este foarte bine ca profit de acel timp cu mine, pentru ca astfel imi incarc bateriile si pot fi acolo pentru copilul meu, cand se trezeste.
Nu imi doresc sa scap de copil si nu mi-as dori vreodata asta. Imi doresc sa ii fie bine si, pentru asta, are nevoie si de somn.
Mi-ar placea sa ne gandim putin inainte de a spune unele lucruri parintilor. Daca nu le sunt de ajutor, ba chiar ii pot supara, de ce le mai spunem? De ce judecam atat de usor si de aspru parintii, fara a-i cunoaste macar?
Poate eram obosita, poate nu dormisem bine, poate aveam o migrena, poate aveam o suparare, poate ma certasem cu domnul tati in ziua aia, poate nu eram bine, iar acel comentariu nu ar fi facut altceva decat sa puna sare pe o rana de care nimeni in afara de mine nu stia.
Cred ca e usor sa fim mai blanzi, mai buni, sa nu mai judecam, sa ne punem un pic si in papucii celuilalt. Cred ca poate fi usor sa taci cand nu ai nimic bun de spus.
Sursa foto: Pexels (Lela)
