E fosnet de frunze uscate si ruginii in gradina de acasa. Merele rosii apleaca crengile pomului spre pamant, cateva fire verzi, de iarba, isi ridica usor capul catre cer. E un pic primavara in mijlocul toamnei de acasa. A inflorit visinul mic, iar florile arata divin in lumina intensa a apusului.
E speranta, e natura acolo, e miros de acasa, de mai bine. Miroase a pamant umed, a toamna, a fumul ce iese grabit pe cosurile caselor in care noaptea e fosnet de vis, de lumina, de somn.
Prima toamna, completa, in trei
Am un sentiment familiar, revine dorul de stat in casa, unde caldura sobei ma imbratiseaza usor. E vremea de citit o carte buna, de sorbit din ceasca de ceai, de imbratisari lungi, pline de caldura iubirii.
E bine acasa, toamna, cand ne refugiem in casa devreme, ne lasam molesiti de caldura, ne gandim ca mai e mult pana maine si timpul ramas pana atunci ne apartine. Facem ce vrem cu el, din el.
Toamna asta e altfel. Toamna asta e cu Maria langa mine, in bratele mele. E cu rasul ei colorat si inocent care ma vindeca, imi da putere, ma incarca. E cu manutele ei care cerceteaza totul, e cu parfumul ei specific de bebelus, de iubire, de minune, de pui de om cu ochi albastri.
Inceputul toamnei trecute ne-a gasit in acelasi corp, legate de un cordon. Acum, stam una langa alta, imbratisate, legate de iubirea care uneori imi aduce lacrimi in ochi. Atat e de multa, de profunda. Mai e un pic pana se face un an de la prima noastra intalnire, primul ei tipat, prima noastra imbratiaare.
Toamna asta e cea mai frumoasa dintre toate pentru ca acum stiu ca minunile exista si ca oamenii le pot face. Eu am minunea mea la care ma uit ca la o icoana in fiecare zi, de care mi se face dor daca nu o vad cateva minute sau in unele cazuri cateva ore.
Toamna asta are un sambure de primavara in ea, un sambure de speranta, de mai bine.
Sursa foto: Arhiva personala
Copilul vine cand vrea el, nu cand vrem noi si stie el mai bine de ce
