Am trait primavara asta privind-o pe fereastra, simtitnd-o in zilele frumoase, in curte. M-am bucurat de ea, asa putina, de la distanta. Am privit-o in fotografii, mi-am amintit-o, mi-am promis ca anul viitor o sa ma bucur de ea mai mult ca niciodata.
Da, poate pierdem primavara asta, poate nu o sa ii simtim vantul in par, pe piele, nu o sa ii mirosim florile, nu o sa vedem cum se desfac floricelele mici din pomi, nu o sa mergem prin ploile ei, insa acum important este sa fim sanatosi si langa cei dragi noua. Vor mai fi alte primaveri si ne promitem noua insine ca le vom trai cu mai multa pofta de viata si de natura, ca sa recuperam si primavara asta in care e important tare sa avem grija de noi si sa stam in casa.
Azi, domnul tati ne-a facut o bucurie de primavara pe care nu cred ca o voi uita vreodata. Ne-a adus primavara in casa. Cand s-a intors de la cumparaturile esentiale, mascat si inmanusat, cu rucsacul in spate, ne-a adus o crenguta mica de liliac. Nu m-ar fi bucurat la fel de mult nici un buchet imens cu cele mai elegante si mai parfumate flori. Parca a adus in casa luna de pe cer. Mare, rotunda, plina. Am inspirat mirosul liliacului cu sete, cu dor, gandindu-ma ca bucuriile de genul asta vor fi mai putine in perioada asta. Dar vin altele, alaturi de puiul de om, care nu se pot compara cu nimic altceva.
Am inspirat mirosul familiar al liliacului, mi-am intiparit in minte culoarea, parfumul crengutei si mi-am spus ca imediat ce voi avea ocazia, o sa pun cateva crengi in apa, in casa, sa umple aerul, locul in care primavara asta am avut grija unii de altii, ne-am trait bucuriile si fricile.
Pana atunci, am pus intr-un pahar mic crenguta, i-am pus apa si sper ca primavara din el sa stea cat mai mult timp acolo. Crenguta aia de liliac e primavara, e speranta, e bucuria mare dintr-un lucru mic.
Sursa foto: Pexels (Valeria Boltneva)