Eram impreuna de cateva luni. Stateam in chirie si imparteam apartamentul de doua camere cu inca doua, uneori trei persoane. Nu ne permiteam pe vremea aia mai mult de atat. Dar era bine. Ne aveam unul pe altul. Ne descopeream, ne cunosteam, ne faceam planuri.
Despre primul nostru brad
Prima noastra iarna impreuna a fost frumoasa. La fel si primul nostru brad. Voiam neaparat sa avem unul, asa ca am luat. Ne-am cheltuit cam ultimii bani pentru el si pentru ornamente. L-am adus amandoi, in autobuz, de la mall. Era greu. Eu simteam ca lesin cam in fiecare secunda. Dar a meritat.
Nu numai pentru ca la final am avut un brad frumos impodobit. Dar pentru ca era al nostru. Primul brad, primul Craciun impreuna. Era unul artificial, asa ca l-am asamblat impreuna (era inalt si impartit in cateva bucati). Apoi l-am impodobit tot amandoi. Intr-un colt al camerei in care locuiam. Prindea contur povestea noastra, iar bradul nostru era parca dovada ca incepem sa formam o familie. Era si primul lucru pe care il cumparam amandoi.
Am ascultat colinde in timp ce il impodobeam. Mi-a placut mult momentul. Pentru ca era a amandurora seara aia, o traiam impreuna, dar si pentru ca in copilarie nu am participat la impodobirea bradului care statea intotdeauna in sufrageria in care era frig. Asa ca mama il impodobea singura pentru ca noi sa nu stam prea mult in camera in care nu era o soba.
Atunci, cu el si langa bradul nostru am simtit magia aia a sarbatorilor. Am simtit ca incepem sa fim o familie. Si tare mult mi-a placut.
Iarna urmatoare am petrecut Craciunul alaturi de micuta noastra, care avea aproape doua luni. In formula completa, in trei, o familie.
Despre asta este vorba cred eu. Nu despre cadouri, mese pline cu mancare. Ci despre oamenii dragi, despre familia care iti este aproape, despre bradul impodobit alaturi cei pe care ii iubesti, ascultand colinde, atarnand globuri pe crengile verzi. Sa simti ca iti apartii tie, dar si altora, acelor oameni care iti fac viata mai frumoasa.
Sursa foto: Pexels (Toni Cuenca)
