Suntem prea putin fericiti, prea putin multumiti, prea putin linistiti. Suntem grabiti, agitati, tristi, nemultumiti, frustrati, nedormiti, ne simtim singuri, neintelesi, epuizati, nerespectati si multe altele. Sunt zile in care poate am vrea sa tragem patura peste noi si sa ne facem ghem sub ea, sa nu mai stim si sa nu mai auzim nimic. Sa plangem. Sa visam la mai bine. Dar nu avem cum. Ne ridicam din pat in fiecare dimineata, ca vrem sau ca nu vrem, ne incepem rutina pana ajungem seara din nou in pat si adormim. Apoi o luam de la capat. Mai avem si zile bune, prea putine, mai radem, dar tot asa, putin si rar. Si asa ajungem si sa aruncam rautati gratuite in stanga si in dreapta. Poate ne pare rau dupa aceea, dar o vorba rostita nu mai poate fi luata inapoi.
Am fost aproape socata zilele trecute cand am sunat undeva, iar doamna care mi-a raspuns a fost amabila cu mine. Imi venea sa o imbratisez prin telefon, m-am simtit coplesita de atata amabilitate, mai ales ca ma asteptam sa fiu tratata cu indiferenta, raceala, sictirita. Si atunci, gandindu-ma la situatia asta neasteptata, m-am intristat. Pai cum sa nu te intristezi cand te gandesti ca ti se pare ceva anormal ca un om sa fie amabil cu tine, sa te respecte, sa te ajute? Doamna aceea careia nu ii stiu numele, mi-a facut ziua mai buna. Mi-a dat speranta ca da, se poate, inca se poate, inca mai sunt astfel de oameni pe lumea asta.
Ma gandesc la toate rautatile astea gratuite pe care le aruncam in stanga si in dreapta fara a ne gandi un pic inainte. Poate omul acela caruia i-am vorbit urat trece printr-o perioada dificila. Poate tocmai s-a certat cu sotul sau sotia, poate a pierdut pe cineva drag, poate are o durere pe suflet care nu i se vede, poate tocmai si-a pierdut locul de munca, ori locuinta, poate tocmai a aflat o veste deloc imbucuratoare, poate e un om bun care a facut greseala de a se afla langa tine intr-un moment al tau mai putin bun, poate cu numai cateva minute in urma isi stersese ultimele lacrimi care i-au secat sufletul, poate… multe, orice. Iar rautatile astea gratuite nu fac altceva decat sa raneasca si mai mult oamenii.
Mi-ar placea sa ne gandim de doua ori inainte de a spune sau de a face ceva rau cuiva numai pentru ca noi ne-am trezit cu fata la la cearceaf, pentru ca am avut o zi, o saptamana, o luna sau un an de cosmar. Nu e vina acelor oameni, asa cum poate nu e nici vina ta. Poate in loc sa aruncam cuvinte grele, zambim, suntem buni si amabili, cautam un umar pe care sa plangem, doua urechi care sa ne asculte, doua brate care sa ne aline. Poate incercam sa fim mai empatici, poate ne-am face bine de nebinele din noi daca am fi mai buni unii cu altii, mai aproape, mai zambitori, mai umani, mai putin dornici de a-i face si pe ceilalti sa simta cum este sa ai o zi cu susul in jos.
Mi-ar placea sa fim mai buni. Nu ne iese din prima, nu-i nimic, mai exersam si la un moment dat o sa ne iasa. Astfel, vom fi si un model pentru copiii nostri, fiindca sunt sigura ca niciun parinte nu vrea ca al sau copil sa sufere din cauza rautatilor gratuite aruncate de unii si de altii, sau mai tarziu, cand vor mai creste si vor da piept cu viata asta nedreapta uneori, sa fie cei care arunca cu astfel de rautati, in loc sa caute o modalitate sanatoasa de a scapa de dureri, frustrari, nemultumiri si tot ce ii supara.
Sursa foto: Pexels (Maycon Marmo)
