Dupa ce Maria a crescut un pic, au inceput intrebarile si curiozitatile legate de planurile mele. Mai exact, daca ma voi intoarce sau nu la serviciu dupa concediul de doi ani. Reactia oamenilor la raspunsul meu a fost una neasteptata.
Despre reactia oamenilor cand aud ca vrem sa ducem copilul la cresa
-Da, ma voi intoarce, am raspuns de fiecare data.
-Pai si cu cea mica ce faci?
-O ducem la cresa.
-Vaaaaaai, saraca, o chinuiti!
Cand aud oamenii de cresa, li se zbarleste parul. In special cei de la tara (de la ai mei) se arata foarte revoltati de ideea asta. Si asta pentru ca in sat, un important barbat, cu vreo doi sau trei ani mai mare decat mine, a luat decizia impreuna cu sotia lui, sa isi lase copilul la parintii lui, fiindca… Nu stiu de ce. Parerile sunt impartite in functie de cine spune povestea. Cert este ca cel mic de ceva vreme e la bunici.
De cand cu povestea asta care a facut satul sa discute despre asa subiect, mama nu mai tace. Tot insista sa-i las copilul acolo cand ma voi intoarce la serviciu. Eu tot insist ca asta nu se va intampla. Din doua motive. Unu: nu pot si nu vreau sa stau fara copilul meu. Si doi: ea a avut sansa sa isi creasca copiii, acum e randul meu. De fapt, mai e si motivul trei: eu vreau sa imi cresc copilul intr-un anumit mod care nu este compatibil cu cel aplicat pe vremea cand eram noi copii.
Dar mama nu e singura care insista pe ideea de a lasa copilul la tara. Tata la fel. Si la fel si rudele barbatului tata care si-a lasat copilul la bunici, la tara.
-Nu pot sa stau fara ea, le-am spus cand au deschis subiectul.
-Te obisnuiesti, mi-a taiat-o scurt matusa acelui barbat tata, stiind ca al ei nepot a reusit sa taie cordonul ai sa-si lase copilul la bunici. Si daca el a putut, toti trebuie sa putem.
Imi aduc aminte de o poveste spusa de o fosta colega de serviciu. Imi spunea ca o tipa pe care o stia ea si-a lasat copilul in grija bunicilor si, surpriza, copilul vorbea cu ea cu “dumneavoastra”. Nici “mama” nu-i spunea, evident.
Nu ii judec pe cei care din varii motive isi lasa copiii in grija parintilor. Stiu si cred ca sunt situatii in care nu prea ai de ales.
In cazul meu, prefer sa fiu aproape de copil in fiecare zi. Plus ca la cresa va socializa cu alti copii, lucru care vad ca ii place. Si evident ca eu imi cunosc copilul cel mai bine, incerc sa il cresc asa cum pot mai bine, fara a aplica multe din metodele cu care am fost eu crescuta.
Voi cum ati procedat sau veti proceda? Care credeti ca este varianta care vi se potrivste cel mai bine? Cresa? Varianta cu bunicii? Sau preferati sa mai stati cu cei mici acasa, ca sa mai creasca un pic inainte de a merge la gradinita?
Sursa foto: Pexels
Despre parintii care vor sa isi ajute copiii, insa le iau sansa la o viata mai buna
