Biblioteca familiei Pentru parinti

Recenzie. Poate ar fi bine sa discuti cu cineva – Lori Gottlieb

Poate ar fi bine sa discuti cu cineva

Poate ar fi bine sa discuti cu cineva, de Lori Gottlieb

Nr. pagini: 608
Editura: Litera
Colectia: Introspectiv

Recenzie. Poate ar fi bine sa discuti cu cineva, de Lori Gottlieb

Nu am citit cartea asta. Am simtit ca am devorat-o. Cu ochii, cu mintea. Ziua, cand doarmea puiul de om si noaptea, la lumina telefonului, cand toata casa era cufundata in somn. Am devorat-o cu pofta, cu foame, pagina dupa pagina. Si asta pentru ca este scrisa de un psiholog, iar eu sunt fascinata de psihologie.

In carte, Lori Gottlieb scrie despre experienta sa ca psiholog, dar si in calitate de client al unui psiholog. Fiindca psihologii sunt oameni la randul lor, sufera, poate traiesc experiente care dor, si nu se pot vindeca oricand si oricum, fara ajutor venit din exterior.

In cabinetul ei ajung oameni cu diverse dureri, traume. E dureros, dar uneori si amuzant modul in care sunt descrise anumite lucruri. Am zambit, dar am si lacrimat citind cartea.

Am privit un pic, ca pe gaura cheii, la vietile celor ce au intrat in terapie in cabinetul lui Lori Gottlieb. Numele lor au fost schimbate, desigur.

M-a surprins viata scriitoarei. Am fost surprinsa sa vad cum a ajuns sa fie psiholog, desi la inceput cariera ei era cu totul alta. Apoi s-a indreptate spre medicina, dar nici acolo nu a ramas. Psihologia in schimb se pare ca a fost ceea ce era pentru ea. Vorbeste si despre viata ei personala, despre copilul sau si despre relatii.

Cartea arata viata asa cum este ea. Cu bune si mai putin bune. Viata nimanui nu e perfecta. Dar cu ajutor, de la psihologul potrivit, poti trece mai usor peste ce te doare. Te poti descoperi si redescoperi, poti schimba ce e de schimbat, poti invata din ce te-a durut, poti sa eviti sa mai traiesti ca pana atunci cand ai intrat in terapie.

Nu e usor mereu sa iti deschizi sufletul, sa lasi sa vada ce te doare, asa cum se va vedea in cazul unuia dintre clientii lui Lori Gottlieb. Dar e necesar. Doare, dar te si vindeca.

Sunt si oameni care traiesc cu traume si dureri mult timp, iar la sfarsitul vietii isi dau seama ca aceea nu e viata pe care si-o doresc. Asa se intampla in cazul unui alt client despre care vorbeste Lori Gottlieb. Si din povestea ei aflam ca niciodata nu este tarziu pentru a ne schimba. Fiindca viata poate fi si altfel. Trebuie doar sa ne dam voie sa o vedem si sa o traim si altcumva, sa iesim din zona de confort si sa ne lasam vindecati prin terapie.

Sunt si oameni care fac aceleasi greseli din nou si din nou. Pana in momentul in care isi dau seama ca au o problema si au nevoie de ajutor, asa cum vom vedea in cazul unui alt client al celei care a scis Poate ar fi bine sa discuti cu cineva.

Si mai este si clientul care primeste un diagnostic crunt din partea medicilor. Lupta cu viata, cu moartea. Alege sa isi schimbe viata in unele privinte. E o alta lectie de viata pe care o invatam de aici.

Si este chiar psihoterapeutul care schimba rolul si ajunge la randul sau client in psihoterapie. Este interesant de observat si evolutia aceasta, de vazut cum este cand un psiholog ajunge la psiholog.

Recomand cartea celor pasionati de psihologie si nu numai. Este o carte din care invatam lectii si ramanem cu unele informatii ce ne pot fi utile in viata. Este scrisa pentru a fi inteleasa si de cei care nu au studii in domeniul psihologiei.

Sursa foto: libris.ro

Povestea unui orfan – Pam Jenoff (Recenzie)

Recenzie. Comuniune de Ann Patchett

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *