Nu conteaza cine sunt ei. Dar conteaza povestea lor, despre care voi scrie in randurile care urmeaza. Este vorba despre un tata, copiii lui si copilul unuia dintre copii.
El, ca si altii de varsta lui, a fost un tata mai mult absent decat prezent. Considera ca este numai datoria nevestei sa creasca acei copii pe care i-au facut impreuna. El mergea la serviciu, iar in timpul liber ori dormea, ori era indispus, ori cu sticla sub nas (si nu sticla de apa), ori cu prietenii cine stie pe unde. Timpul a trecut, cpoiii lui au crescut, chiar daca el nu a fost foarte implicat in copilaria lor. Cand si cand se mai juca cu ei, ii mai pupa pe obraz. Rareori le-a dat cate o palma, caci si asta tot treaba nevestei lui era.
Peste ani, fiica-sa a devenit mama. A inceput el sa se gandeasca la copilaria propiilor copii. Si a ajuns la concluzia ca a gresit, ca nu a fost prea implicat, prea prezent si rau a facut. Dar era ocupat cu munca, avea o alta mentalitate atunci. Isi cere scuze pentru ca a gresit, ii pare rau si pare emotionat. Promite ca va fi altfel in cazul nepoatei lui. Va fi mai implicat.
-Sa nu fii geloasa pe ea, ii spune fetei lui. Ea tace. Nu era geloasa, normal, la altceva se gandea ea. El continua: dar nu, nu ai cum sa fii geloasa, ca doar e copilul tau.
Da, asa era, nu era vorba de gelozie. O incerca un alt sentiment. Tot greu. Poate durere. Poate dezamagire. Se gandea ca acum, cat copila ei e mica, normal ca bunicul e topit dupa ea. Cine nu ar fi? Dar cand va mai creste, va fi asa cum promite? Spera ca da, dar ceva ii spune in soapta ca nu. Dar ea spera, ca e mai bine asa, isi zice, stiind ca e posibil sa se minta singura.
Asadar, tatalui ii pare rau ca a pierdut niste ani, un timp pe care nu il va mai primi inapoi. A pierdut trecutul, dar ce face cu prezentul?
Isi suna fata ca sa o vada video pe nepoata. Fata ii raspunde, ii spune ca nepoata doarme, ori se joaca, sau e obosita, deci nu o poate vedea video.
-A, bine, atunci te las. Te sunasem doar ca sa o vad.
-Tu ce faci? Cum esti? Parca ai vocea cam stinsa. Ti-e bine?
-Nu prea. De vreo trei zile am o migrena care mi-a secat ultima farama de putere.
Asa se astepta fata sa continue discutia cu tatal care regreta ca nu a fost prezent in copilaria ei. Dar putea fi prezent acum. Fiindca parea indurerat si ar fi putut sa mai repare trecutul fiind acum un tata implicat. Pentru ca oricat de mari ar fi, copiii au nevoie mereu de parinti. De o vorba calda de la ei, o imbratisare.
Poate in timp, peste ani, isi va da seama ca si acum poate fi prezent in viata copiilor lui. Dar pana atunci, fata spera ca tatal ei sa fie bunicul pe care copilul ei il merita. Bunicul de care orice copil are nevoie.
Sursa foto: Pexels (Tatiana Syrikova)