Iau creionul și-ncep să colorez,
linie cu linie, punct cu punct
umplu desenul, ca un copil.
Ah, ce bine e să fii copil din nou,
să nu conteze dacă depășești conturul,
să nu ai umerii sufletului îngreunați de griji și gânduri,
doar să fii…
Iau creionul și-mi colorez soarele,
sau îl desenz dacă pe cer nu se vede,
colorez gândurile gri, urâte, imperfecte,
până devin bucăți de curcubeu.
Imi desenez ușor colțul unui zâmbet
și-i simt gustul de liniște și de prea bine,
mai trag câteva linii și văd că-ncepe să se contureze
mai clar, mai bine, drumul spre copilărie…
Ah, ce bine e să fii copil din nou,
să crezi, să visezi, să-ți colorezi lumea,
și-apoi să rămână culori și pentru lumea lor,
a oamenilor mari care-s grăbiți, cu capul plecat
spre ciment și vârfutile pantofilor.
Ah, ce bine e să fii copil
și-i mulțumești copilului tău
pentru că te-a luat de mână și doar din priviri te-a chemat
în lumea lui cu creioane de colorat,
în lumea-n care-ți desenezi zâmbete,
stergi lacrimi, colorezi soarele,
faci din flori uscate unele colorate, parfumate,
dai viață contururilor înnegrite numai dorindu-ți, imaginandu-ți.
Și-ți promiți că te mai întorci
în lumea asta blândă a copilăriei,
în lumea asta bună cu al tău copil,
lumea-n care vă-ntâlniți și sunteți de-o seamă,
timpul picură fără grabă,
visul prinde culoare-n tine fără teamă,
chiar dacă acum ești adultul pe care lumea reală îl strânge, îl cheamă.
Sursa foto: Pixabay
