Draga mea bunica,
Stiu, e ciudat sa iti spun asa cum niciodata nu ti-am spus. Stiu ca am pierdut multe momente frumoase si ca niciodata nu le vom putea recupera. Dar uneori si oamenii mari fac greseli, nu inteleg mereu cat de importanta e relatia copiilor cu bunicii.
In curand se implinesc trei ani de cand nu mai esti. Inca mi se pare ciudat cand merg acolo, la tine acasa, unde ti-ai crescut copiii, si nu te vad. Simt ca lipseste ceva. Cineva. Tu…
S-au intamplat multe lucruri in cei trei ani de cand nu mai esti. Am devenit mama unei fetite cu ochii ca cerul si cu parul ca mierea. A mostenit de la tine culoarea ochilor si de la fiica ta, mama mea.
Iti poarta numele. Am simtit ca Maria i s-ar potrivi. E o minune care ma bucura in fiecare zi, imi umple cosul pieptului de o iubire cum nu stiam ca exista pana sa o am pe ea. Imi place sa cred ca vezi si stii toate lucrurile astea de acolo, de unde esti acum. Si ca ai grija de noi, de minunea care astazi imi spune “mama”.
Stiu ca ti-ar fi fost tare draga, ca ai fi iubit-o si rasfatat-o, ca te-ai fi bucurat sa afli ca vei fi (din nou) strabunica. Dar esti, chiar daca de la distanta, chiar daca nu te mai putem vedea, imbratisa, dar esti si vei fi mereu in sufletul si in amintirile noastre si ii voi vorbi Mariei despre tine, te va cunoaste din poze si ii voi spune ca ai grija de ea si de noi toti de acolo, de sus. Si ca peste multi, multi ani poate ne vom intalni cu totii acolo si ni se va stinge dorul, nu vom mai pleca niciodata unii de langa altii.
Mamei ii e dor de tine. Mi-a spus asta plangand, se simte dorul cand vorbeste despre tine. Vrea sa para puternica si chiar este, dar sunt momente in care cad zidurile si i se vad dorurile, durerile.
Sper ca esti bine, ca vei avea un Craciun frumos, linistit acolo unde acum este acasa pentru tine. Sper sa ai grija de noi, sa fim bine in continuare. E haos in lume acum, e frica, e neputinta, dar speram sa fie mai bine, sa fim bine.
Te imbratisez cu dor!
Sursa foto: Pexels (Juan Pablo Serrano Arenas)
