A trecut un an de la prima noastra intalnire, puiule! Imi aduc aminte ziua aceea de parca a fost ieri. Primul tau planset, prima privire, prima data cand mi-ai fost pusa la piept. Emotiile, teama, bucuria ca in sfarsit te vad, te pot tine in brate.
Au trecut 365 de zile si fiecare a fost o binecuvantare si fiecare zi de acum inainte va fi la fel. M-ai invatat cum sa fiu mama, mi-ai dat putere si curaj. Am descoperit in mine lucruri de existenta carora nu stiam pana sa vii tu.
Era o dimineata mohorata de toamna cand am ajuns la spital. Apoi am pierdut orice contact cu realitatea de dincolo de usile spitalului, cand am aflat ca vom grabi un pic venirea ta pe lume din cauza unor probleme. Ale mele, nu ale tale. Cu maini tremurande si cu vocea inecata de emotii si lacrimi, l-am anuntat pe tatal tau ca trebuie sa vina pentru ca urmeaza sa te cunoasca. Am anuntat-o si pe bunica ta, apoi m-au luat medicii si asistentele si m-au pregatit pentru operatie. Mi-era teama ca voi fi singura acolo, dar in acelasi timp, Doamne, abia asteptam sa te cunosc.
Au venit intre timp tatal tau si bunica ta si mi-au tinut companie pana am intrat in sala de operatii. M-a ajutat prezenta lor.
Cumva, lucrurile au avansat, ca intr-un vis si la un moment dat te-am auzit. Plangeai. Tare. Mi-a venit si mie sa plang. Copilul meu, minunea mea tocmai se nascuse. Si si-a facut intrarea in lumea asta cu un plans puternic. Stiam ca esti bine asa ca am inceput sa ma linistesc si eu. Mi te-au aratat un pic, cateva secunde, de la distanta, apoi te-au luat. Asa se procedeaza. Mi-ar fi placut sa te aduca mai aproape, sa te vad mai bine, sa iti ating obrazul, sa iti simt pielea fina. Doamne, cand ti-am vazut fetisoara mica, frumoasa, perfecta, am uitat in momentele alea ca sunt pe masa de operatie, cel mai mare cosmar al meu.
A fost un an frumos, usor si greu. Ne-ai bucurat si ne-ai schimbat vietile. Ne-ai schimbat pe noi, ai scos la iveala ce aveam mai bun si mai frumos de oferit.
Ai aparut in vietile noastre ca o minune. Si acum, dupa un an, te privim si nu ne vine sa credem ca esti reala, ca esti a noastra. De multe ori imi vine sa plang cand te privesc. De fericire, puiule. Chiar si acum, cand scriu randurilea astea, pe care le vei citi peste ani, imi dau lacrimile. Te iubesc, te iubim enorm, asa cum nu voi fi vreodata capabila sa spun in cuvinte. Esti cel mai frumos dar pe care viata ni-l putea oferi.
Iti multumim pentru fiecare zambet, fiecare moment special trait impreuna. A fost un an plin, cu multe lucruri pe care le-ai facut pentru prima data. Nu o sa uit prima data cand erai un ghem si ai ras in hohote. Sau prima data cand ai spus “mama”. Atat de multa bucurie mi-ai adus. Simteam ca ma topesc si in acelasi timp ca mi se umple pieptul de fericire, de emotie.
Astazi, cand vorbeam cu verisoara mea, care te-a cunoscut din prima ta zi de viata, mi-a spus ca dimineata aia mohorata in care am ajuns la spital s-a transformat intr-o zi insorita si frumoasa. Pana acum nu am știut cum a fost ziua aceea pentru ceilalti, vazuta de la fereastra, simtita pe obraji.
La multi ani, puiul meu, minunea mea. Inainte de toate iti doresc sa fii sanatoasa, pentru ca e cea mai importanta. Sa iti pastrezi inocenta, sa te bucuri mereu de lucrurile simple, care fac viata mai frumoasa, sa fii un om bun, sa ai noroc sa iti iasa in cale numai oameni buni, frumosi pe interior, sa zambesti in fiecare zi asa cum o faci mereu.
Sursa foto: Pexels
Un lucru (din multe altele) pe care as vrea sa il invete copilul meu
Cuvintele pe care mie, ca mama, mi-ar placea sa le aud mai des