Pentru că urmează perioada mea preferată din an, am decis să înceapă din nou maratonul cărților și filmelor de Crăciun. Prima pe listă a fost cartea „Scrisoarea de Crăciun”, de Emily Stone. Încep prin a vă spune că am plâns la final, deci unde emoție e, ceva bun trebuie să fie în poveste, nu?
Josie nu iubește Crăciunul de când a rămas orfană cu mulți ani în urmă. În urma pierderii părinților începe o nouă tradiție care cumva îl aduce în viața ei pe Max, un tânăr chipeș și misterios, de care se îndrăgostește. Dar povestea lor de dragoste nu este una fidelă scenariului s-au văzut, s-au plăcut, s-au iubit, au trăit fericiți până la adânci bătrâneți pentru că… ei bine, viața nu este atât de simplă și previzibilă.
Crăciunul însemnă pierdere pentru Josie, dar și regăsire într-un final. De Crăciun viața ei s-a schimbat în copilărie, iar ani mai târziu se schimbă din nou în momentul în care îl întâlnește pe Max.
„Scrisoarea de Crăciun” conține elemente tipice poveștilor construite în jurul acestei sărbători, dar se abate totuși de la unele reguli, făcând ca lectura să fie mai intensă, să stârnească mai mult curiozitatea cititorului, să nu fie previzibilă de la început până la final.
Mi-a plăcut cartea. Se citește ușor, personajele sunt simpatice, bine construite, veridice, lectura vine la pachet cu niște lecții bune și frumoase. Dar să țineți aproape și niște șervețele, just in case. Mie mi-ar fi fost de mare ajutor când am terminat de citit romanul.
