Draga Mos Craciun,
Nu iti mai cer jucarii ca in copilarie, dar inca imi doresc zapada de sarbatori. Aduce zambete, bucurie, magie. De fapt, asta imi doresc. Si nu numai pentru mine, ci pentru oricine.
Mi-ar placea sa vad fete zambitoare in locul privirilor cazute in pamant. A fost un an dificil pentru noi toti si cred ca avem nevoie sa radem, sa ne ridicam colturile buzelor pana la urechi, intr-un zambet sincer si cald. Avem nevoie de un pic de magie in vietile noastre. Poate ca ea este aici, numai ca uneori ne este greu sa o vedem. Asa ca un pic de ajutor ne-ar prinde tare bine.
Imi doresc sa primim vestea ca pandemia este pe cale sa se termine. Stiu ca vietile noastre nu vor mai fi, poate, ca inainte, insa stiu ca avem nevoie de o astfel de veste buna, de un pic de speranta dupa atatea luni pline de frica, de incertitudini, de pierderi, de boala.
Fa-ne mai buni, mai generosi in zambete, in vorbe bune, frumoase. Fa-ne mai intelegatori, ajuta-ne sa iertam mai mult, sa ne iertam si pe noi insine de greselile facute, de imperfectiuni.
Ajuta-ne sa ramanem mai buni si dupa sarbatori.
Avem nevoie de lucrurile astea pentru noi si pentru copiii nostri. Pentru a face lumea asta un pic mai buna pentru ei.
Semnat,
O mama
Sursa foto: Pexels