Scriu pentru mine, ca sa nu uit, pentru ca, in timp, memoria mi-ar putea juca feste. Si atat de frumoase sunt momentele despre care vreau sa scriu, incat nu imi doresc sa le pierd.
Scriu pentru copilul meu, pentru ca acum e prea mic si nu isi va aminti bucuria, zambetele, rasul melodios care te scoate din ale tale si te face si pe tine sa razi si sa te bucuri.
Scriu pentru ca asta face parte din mine, din cine sunt. Scriu pentru a ma elibera, scriu bucurandu-ma, scriu cu lacrimi, scriu cand mi-e bine si cand nu mi-e bine.
Scriu pentru ca, poate, ajut pe cineva scriind.
Scriu in graba sau mai greu, scriu stangaci uneori, scriu cu teama, scriu si sterg si o iau de la capat.
Scriu in gand, dar e tarziu si sunt prea obosita ca sa mai astern pe hartie, in telefon sau in laptop. Dar scriusl ramane cu mine pana in ziua urmatoare.
Scriu din pasiune, din placere. Scriu de mica si nu ma asteptam ca vreodata sa ajung sa imi castig existenta scriind.
Scriu cand ma apasa cuvintele si stiu ca e momentul sa iasa din mine, pentru ca altfel nu se poate.
Am scris nestiind ca scrisul meu poate fi apreciat vreodata de cineva. Si, cand s-a intamplat asta, am stiut ca e drumul meu.
Scriu ca sa ma vindec.
Am scris pe ascuns fiindca unii dintre cei care citeau au ras de mine, de ceea ce mi-a iesit din suflet si am asternut pe hartie. Am scris pe ascuns mult timp sau chiar am renuntat la scris pana cand, fiind pusa in situatia de a scrie, la facultate si la masterat, mi-am redescoperit lastura asta. Si de atunci scriu.
Acum, cand scriu, ma gandesc la cei ce mi-au frant aripile cand faceam asta, dar mai ales la cei care mi le-au pus la loc. Profesoara de engleza de la facultate, incantata de povestile mele. Cei de la revistele pentru care am scris de-a lungul timpului si mi-au dat incredere sa aplic pentru un loc de munca in domeniu.
Scriu din suflet si imi doresc sa faca asta mereu.
Sursa foto: Pixabay
