Da, a venit ziua pe care am incercuit-o de mult timp cu totii in calendar. O asteptam cu mai multa nerabdare decat in copilarie pe Mos Craciun. Cu totii am trecut prin multe in aceasta perioada, cred ca am invatat cate ceva si sper ca si de acum inainte sa avem grija de noi si de ceilalti, sa ne gandim de doua, de zeci de ori inainte de a face ceva ce ne-ar putea pune pe noi in pericol sau pe altii. Este clar ca viata de dinainte nu poate reveni, ca trebuie sa ne obisnuim cu noua situatie. Acum, la finalul starii de urgenta, am scris un scurt discurs.
Scurt discurs la finalul starii de urgenta
As vrea sa imi multumesc mie, pentru ca nu mi-am pierdut mintile. Le-am tinut langa mine, le-am ingrijit cum se poate mai bine. Fie vorba intre noi, au reusit ele sa scape si sa o ia pe aratura, dar le-am recuperat si le-am pus la loc sigur.
As vrea sa ii multumesc copilului meu, care mi-a aratat cat de usor este sa faci rai din ce ai. A fost unul dintre motivele pentru care am stiut ca trebuie sa fiu bine. De asemenea, manutele ei au avur grija sa ma trezeasca dimineata si desi eram extrem de obosita, eram recunoascatoare ca ma scoteau din cosmarurile pe care le-am tot avut in ultima vreme.
As vrea sa ii multumesc sotului meu, care a dat dovada de mult curaj in parioada asta. A trecut cu bine peste starile mele de om trezit cu fata la cearceaf, m-a consolat, a fost optimist pentru amandoi, cand eu simteam ca nu mai pot. Si nici macar nu a depus actele de divort dupa aproape doua luni in care am stat numai unul langa celalalt. Asta da curaj, nu gluma!
As vrea sa ii multumesc nasului meu care s-a bagat in carti si apoi a tras dupa el si restul din mine. Cand dormea puiul de om ma cufundam in lectura placuta si in lumea romanului si pentru un timp uitam ca umbla printre noi un virus invizibil care a speriat intreaga planeta.
As vrea sa ii multumesc primaverii, care si-a trimis, atat cat s-a putut, parfumurile, florile, muzica spre noi. Toate lucrurile astea au contat enorm si au fost o pata de culoare, o doza mica de opimism in zilele in care a fost mai greu.
As vrea sa le multumesc oamenilor care au inteles ca frica trebuie sa iti fie de virus si nu de apa si saptun. Si au inceput, dragii de ei, sa isi spele mainile. Vreau sa ii mentionez si pe cei care isi poarta mastile corect. Nu sub nas sau sub barbie, nu pe cap sau mai stiu eu cum, ci fix asa cum este recomandat. Merita aplauze toti cei care au inteles ca regulile astea ne pot salva si pe noi si pe altii.
Si, la final, as vrea sa imi multumesc din nou mie fiindca in perioada asta am scris, am invatat sa cos (stangaci, dar am invatat) jucarii din fetru, mi-am facut ordine in prioritati, poate un pic in viata, acolo unde s-a putut.
Aveti grija de voi si de cei din jur, fiti responsabili, optimisti. O sa trecem noi si peste asta.
Sursa foto: Pexels (Padli Pradana)
