Poate că așa-s eu, mai negativistă. Sau poate pentru că am trecut în viață prin lucruri destul de dureroase, mi-e teamă să văd binele înainte de a vede răul, greul, urâtul. Și astfel am ajuns să nu prea mai văd raza de soare, lumina de la capătul tunelului, floarea dintre buruieni. E obositor, frustrant și chiar dureros să pui deseori la înaintare scenariile cele mai neplăcute.
Dacă n-o să primesc acel job?
Dacă n-o să meargă relația asta?
Dacă nu o să fie bine în vacanță?
Dacă n-o să intre copilul la grădinița pe care ne-o dorim?
Dacă…? Dacă…? Dacă…?
Asta până-ntr-o zi, când am căutat ajutor și printre altele am purtat o discuție cu cineva și pur și simplu am simțit cum câteva cuvinte mi-au deschis ochii și mintea. Mi-a spus omul acela că, evident, în viață este nevoie de echilibru. Și-n gânduri la fel. Și de fiecare dată când vine un gând negativ, să aduc eu altul pozitiv, ca să echilibrez balanța.
Dacă n-o să scriu un articol bun?
Și dacă o să scriu un articol bun?
Dacă n-o să fie bine?
Și dacă o să fie bine?
Dacă nu prinde copilul un loc la grădinița aia mișto?
Și dacă o să prindă?
Vă spun cu mâna pe inimă că m-a ajutat exercițiul ăsta. M-a făcut să văd și să înțeleg că așa cum scenariul neplăcut se poate întâmpla, șanse la fel de mari sunt să se întâmple și parte aia bună. M-a ajutat să vizualizez ce se va întâmpla când totul iese conform dorințelor și așteptărilor. Mi-a dat sperață, încredere și mi-a diminuat anxietatea. Acum nu știu dacă va funcționa de fiecare dată exercițiul ăsta, dar vi-l recomand cu drag dacă sau când aveți nevoie. Pare ceva simplu, banal, dar pe cuvânt că eu nu prea îndrăzneam să cred sau să visez că și lucruri bune se pot întâmpla mai des decât mă aștept eu să se întâmple.
Foto: Unsplash
